Isărescu: Companiile de stat care nu sunt listate la bursă nu sunt transparente

Economica.net
12 02. 2014
isarescu1_72957500_87646700

‘Listarea companiilor de stat la bursă, ca mijloc de privatizare, este un instrument esenţial şi singurul care a funcţionat cu succes pentru a creşte transparenţa şi a asigura responsabilitatea corporativă a acestora’, a spus Isărescu.

În opinia sa, este necesară reluarea parteneriatului dintre pieţele financiare şi autorităţi, astfel încât piaţa de capital să ajungă să reprezinte o alternativă viabilă la sistemul bancar pentru finanţarea companiilor.

Însă, ca acest parteneriat să fie viabil, trebuie evitate trei capcane identificate de guvernatorul BNR: tendinţa de diferenţiere între investitorii străini şi cei români, excesul de reglementare de pe piaţa de capital şi tendinţa de a face lucrurile repede, mai ales într-un an electoral când apare şi tentaţia politizării.

‘Nu dă bine să încercăm orice diferenţiere între investitorii români şi cei străini. Avem contul de capital deschis, deci ne creăm probleme dacă vorbim despre investitori străini, nu de investitori în general’, a explicat şeful BNR.

În ceea ce priveşte reglementarea pieţei de capital, Mugur Isărescu a atras atenţia asupra pericolelor suprareglementării.

‘Multe dintre actele de reglementare a pieţei de capital sunt acte birocratice, multe din ele inutile. Să nu cădem într-un exces de reglementare’, a avertizat el.

Oficialul Băncii Centrale a atras atenţia că nu trebuie să ne propunem să facem repede ce nu am făcut în 20 de ani.

‘Prefer o evoluţie rapidă unei revoluţii. Ne trebuie răbdare şi capacitatea de a explica de câte ori este nevoie toate aceste probleme. Într-un an electoral, există tendinţa de politizare şi, astfel, efortul nostru va fi dat peste cap. Dacă publicul nu înţelege măsurile pe care vrem să le luăm, este numai vina noastră’, a precizat Isărescu.

El s-a referit la cele opt bariere identificate de un grup de lucru care trebuie eliminate, astfel încât piaţa de capital să se dezvolte corespunzător.