Islanda, cea mai liniştită ţară de pe Pământ

Revista Forbes a publicat clasamentul celor mai liniştite ţări de pe Pământ, realizat de Institutul pentru Economie şi Pace de la New York. Organizaţia a strâns în acest scop o mare cantitate de date calitative şi cantitative şi a acordat fiecărei ţări un indice mondial de linişte şi siguranţă.
Economica.net - D, 16 iun. 2013, 07:13
Islanda, cea mai liniştită ţară de pe Pământ

Datele privesc gradul de siguranţă internă şi de militarizare, numărul de conflicte şi de omucideri pe teritoriul ţării respective, precum şi implicarea statului în conflicte externe.

În funcţie de aceste coordonate, Islanda, ţară cu 320.000 de locuitori, cu o densitate a populaţiei de 3,1 locuitori/km2, situată în apropierea cercului polar, ocupă primul loc. În Islanda există stabilitate politică, rata omuciderilor este scăzută, iar în închisori sunt puţini deţinuţi.

Ea este urmată, în ordine, de Danemarca, Noua Zeelandă, Austria, Elveţia, Japonia, Finlanda, Canada, Suedia, Top 10 fiind încheiat de Belgia.

Marile puteri şi ţările emergente nu stau deloc bine în acest clasament: Statele Unite se află pe locul al 100-lea (din 162), China – 101, Africa de Sud – 121, Turcia – 134, India – 141, Rusia – 155, Brazilia – 81, Franţa – 53 şi Marea Britanie – 44. Singura excepţie este Germania, care ocupă poziţia a 15-a.

La sfârşitul clasamentului se regăsesc ţările în care au loc permanent conflicte sau care sunt zilnic victime ale terorismului. Printre ele, Pakistan – 157, Irak – 159, Siria – 160 şi Somalia – 161. Cea mai periculoasă ţară rămâne deocamdată Afganistan, potrivit clasamentului apărut în Forbes.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...