Israel anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza

Armata israeliană a anunţat joi că a preluat controlul a 40% din oraşul Gaza, iar Apărarea Civilă locală a raportat 64 de morţi în raidurile israeliene pe teritoriul palestinian devastat de război, informează AFP.
AGERPRES - vin, 05 sept. 2025, 10:38
Israel anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza

La aproape doi ani de la începerea războiului, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023, armata israeliană şi-a intensificat bombardamentele şi operaţiunile terestre în oraşul Gaza în ultimele săptămâni, scrie Agerpres.

Însă nici armata, nici guvernul lui Benjamin Netanyahu nu au anunţat public începerea ofensivei majore de capturare a oraşului, aşa cum este prevăzută într-un plan aprobat în august.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal, dintre cei 64 de palestinieni ucişi joi, 30 au fost ucişi în atacuri în oraşul Gaza (nord), pe care armata îl prezintă drept ultima fortăreaţă majoră a Hamas în teritoriul palestinian.

„Astăzi, controlăm 40% din oraşul Gaza”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, Effie Defrin, într-o declaraţie televizată. „Operaţiunea va continua să se extindă şi să se intensifice în zilele următoare… Vom creşte presiunea asupra Hamas până la înfrângerea sa”, a adăugat el.

Conform estimărilor ONU de acum câteva săptămâni, aproape un milion de oameni locuiesc în interiorul şi în jurul oraşului Gaza. Mii de palestinieni au fugit deja din zonă.scrie Agerpres

Miercuri, un oficial militar a declarat că Israelul se aşteaptă ca „un milion” de oameni să fugă din oraş, către sud.

Armata israeliană controlează acum aproximativ 75% din Fâşia Gaza, un teritoriu de 365 de kilometri pătraţi unde asediază aproximativ două milioane de locuitori strămutaţi de mai multe ori din cauza războiului, scrie AFP. ONU a declarat foamete în această zonă, o afirmaţie pe care Israelul o neagă.

Guvernul Netanyahu a declarat că doreşte să preia controlul securităţii teritoriului de la graniţa de sud a Israelului şi să pună capăt ameninţării din partea Hamas, care a preluat puterea acolo în 2007.

Armata israeliană îşi continuă ofensiva în Gaza, în ciuda presiunii intense din interiorul şi din afara Israelului, pentru a pune capăt războiului şi a obţine eliberarea ostaticilor răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie.

„Neconceputul a început deja”, a declarat Tess Ingram, purtătoare de cuvânt a Fondului ONU pentru Copii (UNICEF), din al-Mawassi (sud), după o vizită în oraşul Gaza.

„Fără acces imediat şi sporit la alimente (…) şi mai mulţi copii vor muri de foame”, a adăugat ea, atrăgând atenţia totodată că în oraşul Gaza „copilăria nu poate supravieţui”.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...