Israel face anunțul care demolează mitul super armatei din Iran. Doar 8 din 100 de rachete ajung la sol

‘Am obținut rate de interceptare excelente, cu o rată de succes 92%’, și numai patru impacturi directe, a spus acest purtător de cuvânt, locotenent-colonelul Nadav Shoshani.

Nu este însă clar câte rachete interceptoare au fost consumate și care este acum nivelul stocului acestor resurse ale sistemele antiaeriene israeliene în urma atacurilor iraniene, atacuri efectuate de asemenea cu drone, nu doar cu rachete balistice.

Două astfel de rachete iraniene au lovit sâmbătă seara orașele Dimona și Arad din sudul Israelului, rănind peste 100 de persoane și provocând pagube extinse în zonele rezidențiale. La Dimona se află un centru strategic de cercetare nucleară, situat la aproximativ cinci kilometri de locul impactului.

Cele două rachete nu au putut fi interceptate și au lovit direct ambele orașe. Acest atac iranian a venit ca represalii după ce bombardamentele americano-israeliene au lovit complexul iranian de îmbogățire a uraniului de la Natanz.

Israelul are o apărare antiaeriană stratificată, formată din sistemele ‘Cupola de Fier’ (Iron Dome), ‘Praștia lui David’ (David’s Sling) și ‘Săgeata’ (Arrow).

De partea sa, Iranul deținea cel mai mare stoc de rachete balistice din Orientul Mijlociu înainte de război. Acest arsenal include rachete de diferite tipuri, cu raze de acțiune despre care se credea că nu ar depăși 2.000 de kilometri, dar vineri două rachete balistice iraniene au fost lansate în direcția bazei americano-britanice Diego Garcia, situată în Oceanul Indian la circa 4.000 de kilometri de Iran.

Printre rachetele lansate asupra Israelului au fost și unele cu muniții cu dispersie, care sunt mai dificil de neutralizat pentru scuturile antirachetă ale Israelului.

Dimensiunea stocului iranian de rachete balistice înainte de război este necunoscută, estimările variind de la circa 2.500, de către armata israeliană, până la aproximativ 6.000, potrivit altor analiști.

Programul iranian de rachete balistice se bazează în mare parte pe proiecte nord-coreene și rusești și a beneficiat de asistență chineză. Aceste rachete sunt lansate atât cu ajutorul lansatoarelor mobile de la suprafață cât și din silozuri subterane, aceste instalații fiind o țintă predilectă a bombardamentelor americano-israeliene aflate în desfășurare.