Israel-Hamas: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas, spune Blinken

O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca "haos" şi "anarhie", fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 13 mai 2024, 09:02
Israel-Hamas: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas, spune Blinken

Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să provoace pagube enorme populaţiei civile fără a rezolva problema”, a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken pentru canalul NBC, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, o intervenţie israeliană la Rafah ar risca să creeze „haos”, „anarhie” şi, în cele din urmă, o revenire a Hamas.

„Am vazut Hamas revenind în zonele pe care Israelul le-a eliberat în nord, chiar şi în Khan Yunis”, un oraş ruinat aflat lângă Rafah, a menţionat secretarul de stat american.

Statele Unite au ameninţat public că vor suspenda livrarea anumitor categorii de arme către Israel, în special obuze de artilerie, dacă Israelul lansează o ofensivă majoră în oraşul Rafah, sudul Fâşiei Gaza.

Războiul a izbucnit pe 7 octombrie după ce luptători ai Hamas infiltraţi din Gaza au lansat un atac fără precedent împotriva Israelului, ucigând peste 1.170 de persoane, majoritatea civili. Tot atunci, peste 250 de persoane au fost răpite, iar 128 sunt în continuare captive în Gaza, dintre care se crede că 36 au murit, potrivit armatei israeliene.

Ca ripostă, Israelul a promis că va „anihila” Hamas, aflat la putere în Gaza din 2007, şi că va elibera ostaticii, şi a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu 34.971 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...