Israel – Netanyahu anunţă un plan pentru securizarea nordului ţării, la graniţa cu Libanul

03 06. 2026
israel f 16 45676543

„Guvernul a luat astăzi decizii importante pentru a consolida nordul. Investim peste 13 miliarde de shekeli, care se adaugă celor şapte miliarde deja alocate, adică un total de 20 de miliarde de shekeli destinaţi comunităţilor din nord”, a declarat Netanyahu după aprobarea planului de către guvern.

Calificată drept un „mega-plan” de către cabinetul său, această iniţiativă cuprinde trei componente. Prima prevede amplasarea a 1.800 de adăposturi de protecţie noi în spaţiile publice, cum ar fi staţiile de autobuz, centrele comerciale şi parcurile, precum şi renovarea a aproximativ 500 de adăposturi existente, cu scopul de a proteja locuitorii de rachete şi drone, scrie Agerpres.

A doua decizie prevede subvenţii pentru construcţia de adăposturi securizate în locuinţele rezidenţilor care trăiesc la mai puţin de nouă kilometri de frontiera cu Libanul, în timp ce a treia vizează dezvoltarea regiunii pentru a atrage 100.000 de noi locuitori, prin îmbunătăţirea infrastructurilor de sănătate, transport, educaţie şi turism, precum şi a perspectivelor de angajare.

„Oamenii vor veni în număr mare spre nord. Am spus acelaşi lucru şi pentru sud”, a argumentat Netanyahu, cu referire la zonele din apropierea Fâşiei Gaza atacate de Hamas la 7 octombrie 2023. „Cererea de acolo este foarte mare, creşterea şi dezvoltarea sunt considerabile şi la fel va fi şi aici”, a adăugat el.

Guvernul a fost criticat dur de opoziţie, care îl acuză de neglijarea zonelor de frontieră cu Libanul.

Liderii opoziţiei, Yair Lapid, Gadi Eisenkot şi Naftali Bennett, au subliniat luni seară pe platforma X că doar trei miniştri au participat la şedinţa de cabinet dedicată situaţiei din nord.

„Locuitorii din nord merită lideri care să îi asculte şi să aibă grijă de ei”, a scris Eisenkot pe X.