Israelul aprobă a patra doză de vaccin pentru cei de peste 60 de ani şi personalul medical

Israelul va oferi a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 locuitorilor în vârstă de peste 60 de ani şi personalului medical, a anunţat duminică prim-ministrul Naftali Bennett, în plină creştere a contaminărilor cu varianta Omicron a coronavirusului, transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - lun, 03 ian. 2022, 09:01
Israelul aprobă a patra doză de vaccin pentru cei de peste 60 de ani şi personalul medical

Vorbind într-o conferinţă de presă pe tema pandemiei, Bennett a precizat că Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul pentru administrarea dozei a patra, după ce în urmă cu două zile o autorizase pentru persoanele vulnerabile.

‘Valul Omicron este aici şi trebuie să ne protejăm’, a subliniat şeful guvernului.

Autorităţile sanitare au dat joi undă verde pentru vaccinarea cu doza a patra a persoanelor imunodeprimate.

La scurt timp după debutul vaccinării acestor persoane, directorul din Ministerul Sănătăţii, Nachman Ash, a autorizat administrarea imediată a unei a patra doze rezidenţilor din căminele pentru vârstnici şi pacienţilor din secţiile de geriatrie.

Pe de altă parte, în Israel a ajuns joi un prim transport de pilule anticoronavirus de la Pfizer.

În ultimele zile a fost consemnată o creştere spectaculoasă a cazurilor de COVID-19, care nu se traduce însă, cel puţin deocamdată, într-o creştere marcantă a spitalizărilor.

Duminică, autorităţile au raportat 4.206 de cazuri noi de infectare şi o creştere de 195% pe o săptămână, ce ar putea conduce rapid la o presiune suplimentară pe sistemul medical.

‘Putem previziona 5.000 de cazuri noi pe zi în curând’, a atenţionat Bennett, reiterând apelul la vaccinarea masivă a adulţilor şi copiilor.

Într-o ţară cu 9,2 milioane de locuitori, în care peste jumătate din populaţie a primit doza a treia booster, cazurile grave se concentrează în prezent în rândul persoanelor nevaccinate, indică datele făcute publice de autorităţi.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...