Israelul, decis să atace Iranul înaintea alegerilor din SUA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu este hotărât să atace Iranul înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, din luna noiembrie, scrie marţi portalul timesofisrael.com, preluând o relatare de luni seară a postului de ştiri israelian Channel 10 News, care exprimă îndoieli cu privire la faptul că preşedintele Barack Obama l-ar putea face să se răzgândească pe Netanyahu.
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 07:37
Israelul, decis să atace Iranul înaintea alegerilor din SUA

Informaţia a venit de la reporterul militar Alon Ben-David, jurnalistul având în acest an acces extins la Forţele aeriene israeliene, care s-au antrenat pentru un posibil atac. Potrivit lui Ben-David, din moment ce sancţiunile suplimentare impuse Iranului nu au reuşit să îl oblige la suspendarea programului nuclear în ultimele două luni, „din punctul de vedere al primului ministru, timpul acţiunii se apropie tot mai mult”.

Întrebat din studiou cât de aproape este acum Israelul de „o decizie şi poate de un atac”, Ben-David a răspuns: „Se pare că suntem mai aproape ca niciodată”.

Se pare, de asemenea, că Netanyahu nu va aştepta o posibilă mult-discutată întâlnire cu Barack Obama, după Adunarea Generală a ONU din septembrie, şi „nu este clar dacă va exista o întâlnire”.

În orice caz, „mă îndoiesc că Obama ar putea spune ceva care să îl convingă pe Netanyahu să amâne un posibil atac”, a adăugat reporterul.

Conform relatării, premierul Netanyahu şi ministrul apărării, Ehud Barak, sunt de părere că Obama nu va avea altă opţiune decât să sprijine un atac israelian înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Potrivit aceleiaşi relatări, există însă o opoziţie considerabilă faţă de un atac asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului în această etapă. Printre cei care se opun se află preşedintele Shimon Peres, şeful de Stat major al armatei şi generali de top, comunitatea de informaţii, liderul opoziţiei Shaul Mofaz şi, „desigur, americanii”, susţine reporterul.

Dar, mai afirmă Ben-David, cel care va trebui să ia decizia va fi guvernul israelian, în cadrul căruia Netanyahu are „aproape garantată” o majoritate.

Potrivit altor informaţii din presa de marţi, Netanyahu l-a trimis pe consilierul de securitate naţională, Yaakov Amidror, pentru a discuta cu liderul spiritual al partidului ultrareligios Shass, rabinul Ovadia Yossef, pentru a obţine susţinerea miniştrilor Shass în favoarea unui atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...