Israelul se aşteaptă, în 2020, an afectat de pandemia de coronavirus, la jumătate dintre cei 4,5 milioane de turiști de anul trecut

20 05. 2020
western_wall_43373700

„Va fi o lume diferită de acum încolo. Sunt aplicate măsuri de siguranță pretutindeni. Din 3 mai în Israel s-a deschis turismul local, în circa 1.500 de pensiuni bed and breakfast și parcurile naționale. Israel a fost prima țară care și-a închis granițele încă din 12 martie, dar toate măsurile de siguranță luate au avut efect. Avem o rată a mortalității redusă, iar 80% dintre bolnavi s-au vindecat, iar țara are mai puțin de 20 de cazuri pe zi depistate”, spune Ksenia Kobiakov, director în ministrul Turismului din Israel.

De asemenea, opinia publică din Israel spune că există un proiect de Culoar Verde, care să unească aeriena țara cu altele mai puțin afectate de coronavirus, precum Grecia, Cipru, Muntenegru, Georgia, Seychelles și Austria, ai căror turiști vor beneficia de ridicarea interdicției de zbor, dar și obligația de carantinare.

Inclusiv plajele sunt deschise în Israel, de două săptămâni, inițial pentru sporturile nautice, ulterior și pentru turiști, sub condiție respectării distanțării sociale.

„A fost foarte greu să stăm izolați, suntem un popor căruia îi place să călătoarească. Era foarte ciudat să vezi străzile complet goale în Ierusalim, dar am trecut peste acest fapt. Plajele sunt deschise de două săptămâni pentru sporturi nautice, și acum s-au deschis și pentru turiști, dar respectând distanțarea socială”, explică Ksenia Kobiacov.

De altfel, Israelul a încercat să profite și în timpul izolării, perioadă în care a orgaznizat tururi virtuale la locurile cu importanță religioasă, cum ar fi Sfântul Mormânt.

Măsuri de siguranță

Iar autoritățile din Tel Aviv au impus măsuri stricte de distanțare sociala pentru protecția siguranței cetățenilor, dar și a turiștilor. Astfel, pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, care se va deschide în iunie, apar printre măsuri, venitul cu patru ore înainte de zbor, se controlează temperatura, check in-ul se va face online sau la aparate automate, iar distanța socială va fi de doi metri, cu locuri marcate și supravegheate.

De asemenea, unii oameni de afaceri vor face voluntariat pentru Ministerul Sănătății care va monitoriza situația, vor fi puși în izolare și dacă două săptămâni nu se întâmplă nimic vor extinde zborurile.

Oficialii Isrotel, unul dintre cele mai importante lanțuri hoteliere din Israel, au declarat că vor suplimenta personalul desemnat pentru curățenie și pun accentul pe dezinfectarea temeinică a camerelor, spațiilor publice din incinta hotelurilor, cum ar fi recepția, sălile de conferință, sălile de fitness ori restaurantele, dar și a zonele care sunt de fel atinse de un număr ridicat de persoane: butoanele lifturilor, clanțele, balustradele, întrerupătoarele, aparatele de fitness etc.

“Au fost înlocuite o parte dintre produsele de curățenie și dezinfecție cu altele create special împotriva acestui nou tip de virus și am montat filtre de aer cu o performanță crescută pentru toate sistemele de ventilație din hoteluri”, a declarat Lior Raviv, CEO Isrotel.

Hotelierii israelieni caută să profite de condițiile climatice prietenoase, astfel că au amenajat în grădini sau în barurile de tip rooftop, locuri de luat masa, păstrând distanțele recomandate de OMS.

De altfel, în toate hotelurile mari s-a suplimentat personalul de curățenie, check in-ul se va face online, iar cardurile de de intrare în camere vor fi ridicate și lăsate fără contact între oameni. De altfel, toate activitățile care se pot face online, se vor face, iar unii hotelieri vor lua temperatura oaspeților zilnic și nu doar la intrare. Toate hotelurile mari din Israel vor permite anularea la 48 de ore înainte  de cazare, gratuit.

Autoritatea care administrează Parcurile Naționale din Israel a anunțat deschiderea anumitor parcuri naturale și a unor complexe turistice cum este și situl arheologic de la Caesareea, începând cu data de 3 mai. Schimbarea majoră a ultimelor două luni a fost introducerea de urgență a unui sistem de rezervare a biletelor exclusiv online. Acesta permite limitarea numărului vizitatorilor într-un anumit interval orar și un mai bun control al persoanelor care vizitează sit-urile administrate de aceștia. În primul weekend de activitate au raportat 10.000 de turiști și peste 50.000 de bilete online achiziționate pentru perioada imediat următoare.

Potrivit Kseniei Kobiakov, Israelul va fi vizitat în acest an, afectat de pandemie, de circa jumătate din numărul de turiști înregistrat anul trecut, cifrat la circa 4,5 milioane de oameni.