ISU Bucureşti a amendat Metrorex cu 8.000 lei pentru nereguli la staţiile de metrou

Economica.net
06 05. 2016
metrou_98528100

ISU Bucureşti a desfăşurat în 2016 trei controale inopinate la reţeaua de transport cu metroul, care au vizat creşterea gradului de siguranţă a călătorilor. Pe timpul acestor verificări au fost constatate nereguli la nivelul staţiilor – în spaţiile comune (peroane, pasaje), cât şi la nivelul ieşirilor către suprateran.

Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care şapte avertismente şi patru amenzi, în cuantum de 8.000 de lei.

Printre neregulile constatate în subteran se numără îngreunarea evacuării persoanelor prin reducerea lăţimii de circulaţie, nemarcarea cu indicatoare a tablourilor electrice aferente scărilor rulante, nemarcarea căilor de evacuare prin indicatoare standardizate, funcţionarea necorespunzătoare a iluminatului de siguranţă, amplasarea la suprateran în imediata vecinătate a ieşirilor a unor construcţii provizorii, diverse amenajări sau spaţii de parcare care reduc lăţimea liberă de circulaţie a căilor de acces, etc, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, specialiştii ISU Bucureşti sunt gata să ofere Metrorex consiliere în domeniu pentru a remedia aceste deficienţe.