ISU Neamţ – precizări privind acţionarea sistemului de avertizare a populaţiei pe cursul râurilor Bistriţa şi Siret

07 11. 2026
baraj

”S.C. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Bistriţa este operatorul sursă de risc la inundaţii pe cursul râului Bistriţa şi, ulterior, pe cursul râului Siret, începând de la barajul Bicaz şi până în zona municipiului Galaţi. În această calitate, operatorul gestionează un sistem propriu de alarmare şi avertizare a populaţiei în caz de necesitate, compus din sirene electronice care pot fi acţionate din dispeceratul aflat în municipiul Piatra-Neamţ. Pe cursul râului Bistriţa funcţionează un lanţ de hidrocentrale prevăzute cu amenajări hidrotehnice specifice, dispuse pe canale de derivaţie. Întrucât exploatarea acestora nu presupune uzinarea apei în regim continuu, debitul pe albia normală a râului Bistriţa variază, fiind mai mic sau mai mare în funcţie de modul în care se uzinează în amonte. Din acest motiv, apar situaţii când este necesară evacuarea unor volume de apă acumulate, context în care se efectuează deversări controlate pe albia veche a râului Bistriţa. Aceste deversări nu sunt evenimente cu o frecvenţă rară, ci reprezintă operaţiuni destul de frecvente, iar modalitatea de lucru privind avertizarea populaţiei direct prin intermediul sirenelor electronice este o procedură cunoscută şi consacrată”, informează ISU Neamţ, într-un comunicat citat de Agerpres.

Sâmbătă, la ora 15:16, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ a fost informat telefonic, iar la ora 15:20 a primit notificarea prin e-mail din partea reprezentanţilor Hidroelectrica despre iminenţa unei deversări cu un debit de 60 mc/s de la Barajul Reconstrucţia, situat în aval de municipiul Piatra-Neamţ, arată sursa citată.

”ISU Neamţ a informat despre acest aspect mass-media locală. Facem precizarea că, în contextul unor astfel de deversări controlate, ISU Neamţ nu a transmis niciodată mesaje prin sistemul RO-ALERT, deoarece avertizarea populaţiei se face strict prin acele sirene electronice, prin mesaje vocale transmise de Hidroelectrica direct comunităţilor aflate în zona vizată. În urma discuţiilor purtate cu operatorul care gestionează sistemul de alarmare, s-a clarificat modul în care s-a produs incidentul de astăzi. Procedura de avertizare a populaţiei constă în transmiterea a trei mesaje vocale succesive, la scurte intervale de timp, prin care se anunţă locaţia deversării (în cazul de faţă, de la Barajul Reconstrucţia). Astăzi, primele două mesaje au fost transmise de sirenele din zona vizată, respectiv de la Piatra-Neamţ până la limita cu judeţul Bacău, însă cel de-al treilea mesaj a fost propagat către toate sirenele de pe traseu, până la Galaţi. Conform precizărilor operatorului economic, această propagare nejustificată a fost cauzată de o eroare de soft a centralei de alarmare”, arată sursa citată.

La rândul său, IGSU a transmis că, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înştiinţare-alarmare la inundaţii aparţinând SC Hidroelectrica, care funcţionează pe raza mai multor judeţe din estul ţării, a fost transmis un mesaj către populaţie privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucţia, de pe râul Bistriţa, acumularea Piatra-Neamţ.

În urma acestei situaţii, mesajul cu impunerea măsurilor de protecţie a fost primit şi în comunităţile din judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea, deşi informarea viza doar judeţul Neamţ, potrivit IGSU.

”Menţionăm faptul că evoluţia situaţiei rămâne în atenţia autorităţilor locale, astfel încât populaţia din localităţile aflate în albia majoră a râului Siret vor fi anunţate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încât să poată lua, la nevoie, măsuri de autoprotecţie”, informează IGSU pe pagina de Facebook.