IT Genetics raportează venituri în scădere pentru semestrul I din 2026. Deși în primele șase luni a ieșit pe pierdere, compania prognozează că va încheia anul cu un profit de 2,7 milioane de lei

10 09. 2026
Stefan Axinte-Liviu Sima_IT Genetics

Potrivit companiei, evoluția profitabilității a fost influențată atât de nivelul mai redus al activității în anumite verticale tradiționale, într-un context economic caracterizat prin prudență investițională și prelungirea ciclurilor comerciale, cât și de continuarea investițiilor în extinderea echipei, dezvoltarea operațiunilor internaționale, produsele proprii și noile linii de business.

„Primul semestru a fost o perioadă importantă pentru dezvoltarea IT Genetics, în care am continuat să investim în extinderea Grupului și să construim noi surse de creștere. Evoluția din trimestrul al doilea ne oferă încredere pentru perioada următoare și arată capacitatea organizației de a se adapta și de a avansa chiar și într-un context economic dificil. În a doua jumătate a anului, ne vom concentra pe accelerarea proiectelor aflate în dezvoltare, valorificarea oportunităților comerciale și integrarea noilor capabilități la nivelul Grupului. Obiectivul nostru rămâne dezvoltarea IT Genetics ca integrator tehnologic regional, cu un portofoliu tot mai diversificat și cu o contribuție în creștere a soluțiilor și serviciilor cu valoare adăugată mai mare”, au declarat Liviu Sima (foto dreapta) și Ștefan Axinte (foto stânga), co-fondatorii IT Genetics.

În România, principala piață a grupului, activitatea din primul semestru s-a desfășurat într-un context economic dificil, care a influențat ritmul investițiilor și consumului în sectoare relevante pentru IT Genetics, precum Producție, Logistică & Distribuție, Retail și HoReCa. În anumite cazuri, societatea a observat prelungirea proceselor de decizie, precum și amânarea sau redimensionarea investițiilor planificate de clienți.

În acest context, dezvoltarea activității în anumite regiuni și linii de business a compensat parțial nivelul mai redus al veniturilor din unele verticale tradiționale. Strategia de extindere regională a generat rezultate în special în Banat, unde veniturile au crescut cu peste 45% față de S1 2025, precum și în Transilvania, unde acestea au avansat cu peste 13%. Evoluțiile procentuale mai ridicate înregistrate în anumite județe au pornit însă de la baze de comparație mai reduse, astfel că impactul acestora asupra veniturilor totale ale Grupului a fost încă limitat.

Programul ITG PRO, prin care Grupul își dezvoltă canalul de vânzări indirecte prin intermediul partenerilor reseller, a continuat să progreseze. Totodată, veniturile generate de produsele comercializate sub brandul propriu Metter au crescut cu peste 50%, evoluție susținută atât de categoria sistemelor POS, cât și de lansarea unei noi linii de echipamente industriale. Deși contribuția acestor inițiative este în creștere, ponderea lor în activitatea totală nu a fost încă suficientă pentru a determina o majorare a veniturilor consolidate.

Planograma WMS, platforma software proprie pentru managementul și optimizarea operațiunilor de depozitare și logistică, a înregistrat o creștere a veniturilor de aproximativ 40% față de primul semestru al anului anterior. Evoluția susține strategia Grupului de scalare a soluțiilor software proprii și de creștere treptată a ponderii veniturilor generate de produse și servicii cu valoare adăugată mai mare.

Linia de business Automatizări Industriale și Robotică a înregistrat primele rezultate comerciale prin semnarea a trei noi contracte. Separat de contractele semnate, IT Genetics a identificat oportunități comerciale cu o valoare cumulată de aproximativ 1,9 milioane de euro în această linie de business.

În ceea ce privește diversificarea pe verticale industriale, Grupul a înregistrat evoluții favorabile în Sănătate, Automotive și Transport și Logistică. Aceste domenii se află însă încă într-o etapă de dezvoltare și au o contribuție mai redusă la veniturile totale comparativ cu verticalele tradiționale ale IT Genetics.

Pe plan internațional, Spania a continuat să reprezinte principalul motor de creștere externă al Grupului. Veniturile generate pe piața spaniolă au crescut cu aproximativ 44% în S1 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția a fost susținută de consolidarea hub-ului iberic, relocat în primul trimestru într-un nou spațiu care a majorat capacitatea operațională cu aproximativ 50%, precum și de dezvoltarea echipei locale și maturizarea operațiunilor. Hub-ul din Spania urmează să deservească, pe lângă Spania și Portugalia, și operațiunile logistice ale Grupului din Franța.

În Italia, veniturile au crescut cu aproximativ 10% față de S1 2025, în contextul dezvoltării activității prin entitatea juridică locală și al lansării prezenței comerciale pe platforma Amazon Italia. În Franța și Germania, Grupul a lansat platformele locale de e-commerce și a înregistrat primele tranzacții comerciale.

Un alt reper al primului semestru a fost achiziția Scale Expert, companie românească specializată în soluții de cântărire industrială și profesională, cu o experiență de peste 20 de ani și un portofoliu de peste 4.000 de clienți. Achiziția creează premisele dezvoltării unor soluții integrate care combină cântărirea cu identificarea automată, etichetarea, trasabilitatea, software-ul și automatizarea proceselor.

Totodată, în S1 2026 Grupul a accelerat digitalizarea proceselor interne și adoptarea instrumentelor de inteligență artificială. Echipa internă de dezvoltare a livrat ITG HelpDesk, o platformă proprie pentru gestionarea solicitărilor de suport tehnic, License Manager, un instrument pentru administrarea centralizată a licențelor software, precum și un agent AI destinat procesării facturilor internaționale. De asemenea, IT Genetics a lansat ITG Label Designer, o soluție software proprie pentru proiectarea etichetelor, care completează portofoliul Grupului de produse software comercializabile.

Previziuni

În urma rezultatelor înregistrate în primul semestru și ținând cont de evoluția mediului economic, IT Genetics a revizuit bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, pentru a reflecta condițiile actuale de piață și ritmul de dezvoltare observat în prima parte a anului.

La nivel consolidat, bugetul revizuit prevede o cifră de afaceri de 115,8 milioane de lei, EBITDA de 3,8 milioane de lei și un profit net de 2,7 milioane de lei. Atingerea obiectivelor revizuite presupune o accelerare semnificativă a activității și profitabilității în a doua jumătate a anului. Această perspectivă are la bază sezonalitatea specifică activității grupului, ultimele luni ale anului reprezentând în mod tradițional perioada cu cea mai ridicată activitate comercială și de implementare a proiectelor.

Ulterior încheierii perioadei de raportare, în data de 7 septembrie 2026, Comisia Indicilor Bursei de Valori București a aprobat includerea acțiunilor IT Genetics în componența indicelui BET AeRO, începând cu ședința de tranzacționare din 21 septembrie 2026. Includerea are loc la mai puțin de patru luni de la debutul la tranzacționare al acțiunilor ITG pe piața AeRO, în data de 20 mai 2026.

IT Genetics S.A. (BVB: ITG) este compania-mamă a Grupului ITG, un grup tehnologic antreprenorial românesc fondat în 2007. Misiunea Grupului este de a optimiza operațiunile fizice ale companiilor prin tehnologie, conectând oamenii, activele și datele. ITG deservește în principal sectoarele Manufacturing, Logistics & Distribution și Retail, prin soluții integrate hardware, software și servicii. Principalele capabilități ale Grupului sunt Data Capture, Identification & Traceability, Retail Technologies și Factory Automation & Robotics. Grupul are operațiuni în România, Ungaria, Bulgaria, Spania și Italia și își continuă extinderea pe piețele europene. Portofoliul include atât tehnologii ale unor producători internaționali de referință, cât și produse și platforme proprii precum Metter, Zinta și Planograma WMS. În 2026, Grupul și-a extins competențele prin achiziția Scale Expert, consolidându-și capabilitățile în domeniul cântăririi industriale și profesionale.