IT-iştii se aşteaptă se le crească salariile de la 7.000 la 10.000 de lei pe lună, în medie – Salario/eJobs

IT-ul este domeniul în care aşteptările salariale ale angajaţilor au crescut cel mai mult în ultimul an, la 10.000 de lei lunar, în medie, arată o analiză publicată, joi, de platforma de recrutare online Salario/eJobs.
AGERPRES - J, 26 sept. 2024, 10:39
IT-iştii se aşteaptă se le crească salariile de la 7.000 la 10.000 de lei pe lună, în medie - Salario/eJobs

Media salarială în acest sector este, în prezent, de 7.000 de lei, net, pe lună.

Potrivit eJobs, de la începutul anului şi până acum, aproape 20.000 de joburi noi au fost scoase în piaţă pentru sectorul IT, în scădere cu aproximativ 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aplicările, în schimb, au rămas foarte aproape de nivelul aferent perioadei ianuarie – septembrie 2024, fiind înregistrat 820.000 de aplicări comparativ cu 850.000, în 2023.

IT-iştii şi-au crescut, însă, cel mai mult aşteptările salariale în perspectiva unei noi angajări. Astfel, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă în IT este de 7.000 de lei pe lună, la nivel naţional, în timp ce aşteptările candidaţilor urcă până la 10.000 de lei, net.

„Anul trecut, în aceeaşi perioadă, media reală a salariilor încasate era de 6.300 de lei, iar aşteptările erau de 9.000 de lei. Anul acesta vedem o diferenţă de 43% între mediile nete reale şi aşteptările candidaţilor. Comparativ, în domenii precum inginerie, retail, auto, servicii financiare sau producţie, diferenţa dintre cât câştigă şi cât ar cere de la un alt angajator, pentru aceeaşi poziţie, variază între 15% şi maximum 40%”, a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, în comunicatul citat de scrie Agerpres.

Cele mai mari salarii pentru specialiştii care nu ocupă şi funcţii manageriale sunt pentru arhitect IT – 15.000 de lei, dar cu aşteptări medii de 20.000 de lei, software developer – 8.300 de lei (cu aşteptări care urcă până la 11.000 de lei), data engineer – 8.500 de lei (şi aşteptări de 11.000 de lei) sau full stack developer – 8.000 de lei vs. aşteptări de 10.000 de lei pe lună. Chiar şi pentru juniorii cu maximum doi ani de experienţă media salarială este de 4.500 de lei. Media creşte până la 6.700 de lei pentru cei care au între doi şi cinci ani de experienţă, în timp ce seniorii cu mai mult de cinci ani de experienţă se încadrează într-o medie salarială de 10.000 de lei, net.

În ceea ce-i priveşte pe manageri, salariile cresc exponenţial, astfel că media salarială netă, la nivel naţional, pentru un CTO este de 12.000 de lei, în timp ce aşteptările candidaţilor pentru această poziţie pleacă de la 16.000 de lei.

„Chiar dacă piaţa nu mai este la fel de fierbinte pentru cei care lucrează în IT, în continuare rămâne cel mai bine plătit domeniu. Mai mult decât atât candidaţii au fost obişnuiţi în ultimii ani cu o anumită evaluare a muncii lor şi, chiar şi într-un context mai delicat al pieţei, continuă să se poziţioneze destul de sus din punct de vedere salarial. Tocmai de aceea, anul acesta IT-iştii au fost specialiştii ale căror aşteptări salariale au crescut cel mai mult”, explică Roxana Drăghici.

Din cele 820.000 de aplicări înregistrate pentru sectorul IT de la începutul anului, 350.000 au venit din partea candidaţilor care deja au experienţă şi care fac parte din segmentul de vârstă 25-35 de ani.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 2.000 sunt pentru domeniul IT / telecom.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...