Italia adoptă noi măsuri pentru ajutorarea populaţiei şi firmelor

29 03. 2023
italia 5676543

Printre altele, executivul de la Roma a prelungit pentru al doilea trimestru reducerea TVA la gaz la 5% şi reducerea facturilor la gaz şi energie electrică pentru familiile cu venituri mici, scrie Agerpres.

La rândul lor, firmele vor putea continua să beneficieze până la sfârşitul lui iunie de credite fiscale, dacă au înregistrat în primul trimestru o creştere a facturilor la gaz şi energie electrică de peste 30%.

De asemenea, guvernul a decis să deblocheze 1,1 miliarde de euro pentru sănătate, sector care în Italia ţine de competenţa regiunilor.

Cabinetul condus de Giorgia Meloni prevedea până în prezent să cheltuiască peste 21 de miliarde de euro în acest an pentru a sprijini gospodăriile şi firmele în faţa creşterii preţurilor la energie.

Tarifele bunurilor energetice reglementate au scăzut cu 16,7% în februarie, după ce s-au redus cu 12% în ianuarie. Preţurile bunurilor energetice nereglementate şi-au încetinit creşterea la +40,8%, faţă de +59,3% luna precedentă.

După ce a atins 8,7% în 2022, inflaţia este de aşteptat să scadă la 6,5% în acest an, conform previziunilor publicate în ianuarie de Banca Italiei.