Italia – Alianţa de dreapta a câştigat detaşat alegerile parlamentare. „Fraţii Italiei” au luat cele mai multe voturi, Giorgia Meloni revendică noul Guvern – exit poll

Partidul postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia, FDI), condus de Giorgia Meloni, s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, un eveniment fără precedent din 1945, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, notează AFP. Meloni a revendicat conducerea următorului guvern, anunţă AFP.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 05:54
Italia - Alianţa de dreapta a câştigat detaşat alegerile parlamentare.

FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia (FI) al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai, scrie Agerpres.

Pentru prima dată după 1945, un partid postfascist ar putea guverna Italia, coaliţia dintre FDI, FI şi Ligă fiind asigurată, potrivit estimărilor în număr de locuri, să deţină majoritatea atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

„Vom guverna pentru toţi italienii”: lidera extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, care vrea să devină prim-ministru după victoria sa la alegerile legislative de duminică, a încercat să liniştească în faţa preocupărilor exprimate în ţara sa şi în străinătate, comentează AFP.

Coaliţia are „un avantaj clar atât în Cameră, cât şi în Senat”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter Matteo Salvini. „Noaptea va fi lungă, dar vreau să vă mulţumesc deja”, a adăugat el.

Partidul Democrat (PD), principala formaţiune de stânga, nu a reuşit să impună barajul în faţa extremei drepte şi trebuie să se mulţumească cu un scor care oscilează între 17% şi 21%.

Mişcarea 5 Stele (M5S, ex-antisistem) a obţinut între 13,5% şi 17,5% din voturi, în scădere faţă de scorul său istoric de peste 30% în 2018.

În „pole position” pentru a deveni prima femeie şefă de guvern, Giorgia Meloni, o romană de 45 de ani care, în calitate de tânără activistă, şi-a exprimat admiraţia pentru Mussolini, a reuşit să-şi îmbunătăţească imaginea după ce a spus pe nume temerilor şi fricilor milioanelor de italieni în faţa creşterii preţurilor, şomajului, ameninţării recesiunii sau a lipsei de organizare a serviciilor publice.

Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, Salvini şi Berlusconi, ea promite reduceri de taxe, blocarea migranţilor care traversează Marea Mediterană, precum şi o politică familială ambiţioasă pentru creşterea natalităţii într-o ţară îmbătrânită.

Giorgia Meloni a revendicat conducerea viitorului guvern

Giorgia Meloni, al cărei partid postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FDI) s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, a revendicat conducerea următorului guvern, anunţă AFP.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d’Italia”, a spus Meloni într-un scurt discurs în faţa presei la Roma.

„Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea.

După Suedia, extrema dreaptă face o nouă progres spectaculos în Europa, unde pentru prima dată din 1945 un partid post-fascist se află la porţile puterii.

Rămânând în opoziţie la toate guvernele succesive de la alegerile legislative din 2018, Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FdI) s-au impus ca principală alternativă, trecând de la 4,3% la un sfert din voturi, potrivit primelor estimări, devenind primul partid din peninsulă.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fraţii Italiei”, a reacţionat Giorgia Meloni, afirmându-şi astfel ambiţia de a deveni prim-ministru.

„Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis ea. „O vom face cu scopul de a uni oamenii”, a adăugat ea într-un discurs de uniune şi liniştire, recunoscând că ultima campanie electorală a fost „violentă şi agresivă”.

Coaliţia pe care o formează împreună cu celălalt partid eurosceptic de extremă dreaptă, Liga lui Matteo Salvini, şi cu Forza Italia, partidul conservator al lui Silvio Berlusconi, urmează să câştige aproximativ 43% din voturi, ceea ce îi garantează majoritatea absolută a mandatelor, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

Formaţiunea fondată la sfârşitul lui 2012 de Giorgia Meloni cu disidenţi ai berlusconismului devansează Partidului Democrat (PD, stânga) al lui Enrico Letta, care nu a reuşit să genereze un vot util pentru blocarea extremei drepte şi coboară sub pragul de 20%, într-un context de participare scăzută (64,07%, faţă de 73,86% în 2018).

Vicepreşedintele PD Debora Seracchiani a recunoscut „victoria dreptei conduse de Giorgia Meloni”, care marchează „o seară tristă pentru ţară”.

Acest seism intervine la două săptămâni după cel care, în Suedia, a cunoscut victoria unui bloc conservator incluzând Democraţii Suediei (SD), formaţiune rezultată din mişcarea neo-nazistă care a înregistrat un progres semnificativ, devenind cea mai mare formaţiune de dreapta în ţara nordică.

În ceea ce a fost (rău) perceput la Roma ca un avertisment gratuit, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reamintit joi că UE dispune de „instrumente” pentru a sancţiona statele membre subminând statul de drept şi valorile sale comune.

„Italienii au oferit o lecţie de umilinţă Uniunii Europene care, prin vocea doamnei von der Leyen, a pretins să le dicteze votul”, a notat pe Twitter preşedintele formaţiunii franceze Rassemblement national, Jordan Bardella.

Premierul ungar, Viktor Orban, şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, oile negre ale Bruxellesului, i-au transmis „felicitări” Giorgiei Meloni încă de duminică seară.

Viktor Orban, prin vocea directorului său politic, deputatul Balazs Orban, a adăugat acest mesaj: „Avem nevoie mai mult ca oricând de prieteni care împărtăşesc o viziune şi o abordare comune faţă de Europa”. Giorgia Meloni „a arătat calea către o Europă mândră şi liberă a naţiunilor suverane”, a salutat liderul partidului de extremă dreapta spaniol VOX, Santiago Abascal.

FdI îşi datorează succesul atât revoltei surde care ameninţă peninsula, cât şi carismei liderei sale.

Această romană de 45 de ani care, tânără activistă, şi-a exprimat admiraţia pentru Mussolini, a reuşit să-şi îmbunătăţească imaginea după ce a spus pe nume temerilor şi fricilor milioanelor de italieni în faţa creşterii preţurilor, şomajului, ameninţării recesiunii sau a lipsei de organizare a serviciilor publice.

Viitorul guvern va trebui să gestioneze, în special, criza cauzată de inflaţia galopantă, Italia încovoindu-se deja sub o datorie reprezentând 150% din PIB, cea mai mare rată din zona euro după Grecia.

În această ţară cu instabilitate guvernamentală cronică, experţii sunt deja de acord asupra speranţei scurte de viaţă a coaliţiei victorioase, o căsătorie de convenienţă între trei aliaţi cu ambiţii concurente.

Pentru Giorgia Meloni, „provocarea va fi să-şi transforme succesul electoral într-un leadership guvernamental care să poată dura, aceasta este marea necunoscută”, a estimat duminică seară Lorenzo De Sio, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Luiss din Roma.

Giorgia Meloni, fără experienţă guvernamentală în afară de o scurtă perioadă la ministerul pentru tineret (2008-2011), va avea multe de făcut în gestionarea aliaţilor ei obositori şi mult mai experimentaţi: Silvio Berlusconi a fost şef de guvern de mai multe ori, iar Matteo Salvini, ministru de interne şi viceprim-ministru.

În dosarul ucrainean, Europa şi aliaţii Italiei, membră a NATO, vor analiza şi repartiţia portofoliilor între cele trei partide. Pentru că dacă Giorgia Meloni este atlantistă şi susţine sancţiunile împotriva Moscovei, Matteo Salvini li se opune, reaminteşte AFP.

Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni

Politicieni de dreapta din partidele Alternativa pentru Germania (AfD, Germania), Adunarea Naţională (RN, Franţa) şi Lege şi Justiţie (PiS, Polonia) au felicitat-o pe Giorgia Meloni pentru victoria partidului său, Fratelli d’Italia (FdI), în alegerile parlamentare desfăşurate duminică în Italia, relatează Reuters şi DPA.

”Sărbătorim cu Italia!”, a scris parlamentara AfD Beatrix von Storch pe Twitter, duminică noaptea. ”Suedia în nord, Italia în sud: guvernele de stânga sunt de domeniul trecutului”, a adăugat ea.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki (PiS) a postat pe Twitter, succint: ”Felicitări @Giorgia Meloni”.

Eurodeputatul francez Jordan Bardella, din partidul francez Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, a apreciat că italienii i-au dat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ”o lecţie de umilinţă”. ”Nicio ameninţare de niciun fel nu poate stopa democraţia”, a scris Bardella pe Twitter.

Von der Leyen a spus săptămâna trecută că executivul comunitar dispune de instrumente pe care le poate folosi dacă Italia nu reuşeşte să urmeze regulile UE sub un guvern de extremă dreapta.

Tot pe Twitter a reacţionat şi lidera RN, Marine Le Pen: ”Poporul italian a decis să-şi ia destinul în mâini prin alegerea unui guvern suveranist şi patriotic. Felicitări pentru Giorgia Meloni şi (liderul partidului Liga) Matteo Salvini pentru că prin obţinerea acestei mari victorii s-au opus ameninţărilor unei Uniunii Europene arogante şi antidemocratice”.

”Felicitări Giorgiei Meloni, lui Matteo Salvini şi lui Silvio Berlusconi (liderul partidului Forza Italia) pentru alegerile de astăzi! În aceste vremuri dificile, avem nevoie mai mult ca oricând de prieteni care împărtăşesc o viziune şi o abordare comune în legătură cu provocările Europei”, a scris pe Twitter Balazs Orban, consilier politic al premierului ungar Viktor Orban.

Liderul partidului spaniol Vox, Santiago Abascal, a opinat că ”Giorgia Meloni a arătat calea către o Europă mândră, liberă, a naţiunilor suverane capabile să coopereze pentru securitatea şi prosperitatea tuturor”.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...