Italia ar putea avea nevoie de asistenţă financiară

Italia, a treia mare economie a zonei euro, ar putea avea nevoie de asistenţă financiară, din cauza creşterii costurilor sale de creditare, a avertizat marţi Maria Fekter, ministrul austriac de finanţe, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 12 iun. 2012, 20:13
Italia ar putea avea nevoie de asistenţă financiară

Declaraţiile oficialului austriac au amplificat temerile investitorilor că liderii europeni sunt departe de încheierea crizei care afectează continentul de doi ani şi jumătate. Un alt semn al amplificării crizei a fost perceput şi acordul privind Spania, după ce zona euro a anunţat, sâmbătă seara, că este pregătită ‘să răspundă favorabil solicitării de ajutor’ venite din partea Spaniei pentru susţinerea sectorului său bancar şi să-i acorde un împrumut în valoarea de până la 100 de miliarde de euro.

Fondul de salvare al zonei euro, afectat deja de eforturile de sprijinire a Greciei, Portugaliei, Irlandei şi acum a Spaniei, ar putea fi insuficient pentru a face faţă necesităţilor Italiei, a afirmat luni noaptea Maria Fekter. Marţi, oficialul austriac şi-a atenuat declaraţiile, spunând că nu există semne că Italia intenţionează să solicite asistenţă financiară.

‘Italia trebuie să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor sale economice, deficitul şi datoria publică extrem de ridicate, însă, ţinând cont de costurile ridicate de creditare, este posibil ca şi Italia să aibă nevoie de sprijin’, a afirmat Fekter luni noaptea.

Trezoreria Italiei nu a comentat declaraţiile ministrului austriac de finanţe.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale ale Italiei şi Spaniei cu maturitatea la 10 ani au depăşit marţi 6%, nivel considerat nesustenabil pe termen lung, din cauza temerilor referitoare la adâncirea crizei datoriilor din zona euro.

Analiştii apreciază că majorarea costurilor de creditare ale Italiei şi Spaniei sunt cauzate de incertitudinile legate de reglementările pachetului de salvare pentru băncile spaniole.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...