Italia cere clarificări privind posibila plecare anticipată a Christinei Lagarde de la conducerea BCE

Italia cere clarificări în legătură cu zvonurile privind o posibilă plecare anticipată a preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat vineri ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters, relatează News.ro.
News.ro - S, 03 oct. 2026, 14:14
Italia cere clarificări privind posibila plecare anticipată a Christinei Lagarde de la conducerea BCE

„Nu pot să intru în mintea preşedintei Lagarde, dar cred că este important ca această chestiune să fie clarificată”, a declarat Giorgetti într-o conferinţă de presă consacrată noului plan bugetar multianual al Trezoreriei italiene.

Ministrul a precizat că Italia nu are în prezent un candidat pe care să îl susţină pentru preşedinţia BCE, în eventualitatea în care postul ar deveni vacant.

Mandatul lui Lagarde la conducerea BCE expiră la 31 octombrie 2027, însă de mai multe luni circulă informaţii privind posibilitatea ca aceasta să plece înainte de termen, ipoteză pe care şefa BCE nu a exclus-o complet, potrivit Reuters.

Speculaţiile au căpătat o importanţă suplimentară în contextul reorganizării conducerii BCE programate pentru anul viitor. Mandatul economistului-şef Philip Lane expiră la sfârşitul lunii mai 2027, iar Isabel Schnabel, membră a Comitetului executiv responsabilă de operaţiunile de piaţă, urmează să plece pentru a ocupa o funcţie la Fondul Monetar Internaţional.

Printre numele vehiculate pentru succesiunea lui Lagarde se află fostul guvernator al băncii centrale olandeze Klaas Knot şi directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale, Pablo Hernández de Cos. Numirea viitorului preşedinte al BCE va face parte din negocieri mai ample între statele zonei euro privind mai multe posturi de conducere care urmează să devină vacante în 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, dar și cu creșterea prețurilor la energie din piață,......
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Luca Niculescu se va întâlni joi cu PSD, PNL și UDMR. Discuțiile vor avea loc la sediile partidelor
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor ...
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Finlanda împiedică vânzarea a șase imobile către străini, din motive de securitate națională
Ministerul finlandez al Apărării a informat miercuri că a blocat vânzarea a şase proprietăţi imobiliare din ţară ...
Donald Trump şi-ar dori ca unul dintre complexele sale de golf să devină reședință prezidențială
Donald Trump şi-ar dori ca unul dintre complexele sale de golf să devină reședință prezidențială
Preşedintele american Donald Trump şi-ar dori ca un complex de golf luxos pe care îl deţine în Florida să fie transformat ...