Italia: Curtea Constituţională a respins un recurs crucial pentru Berlusconi

Curtea Constituţională (CC) italiană a respins miercuri un important recurs depus de fostul premier Silvio Berlusconi cu scopul de a obţine anularea unei condamnări pentru fraudă fiscală, fapt care l-ar putea obliga să renunţe la orice mandat electoral, relatează AFP.
Economica.net - J, 20 iun. 2013, 06:59
Italia: Curtea Constituţională a respins un recurs crucial pentru Berlusconi

Berlusconi a invocat un conflict de puteri între Tribunalul din Milano şi preşedinţia Consiliului, deoarece Curtea i-a refuzat în martie 2010 motivaţia participării la o şedinţă a Consiliului de Miniştri pentru a nu se prezenta la o audiere în procesul Mediaset.

În acest proces privind cumpărarea şi vânzarea de drepturi de difuzare a unor seriale americane, în care este judecat pentru fraudă fiscală, Berlusconi a fost condamnat în primă instanţă şi în apel, pe 8 mai, la un an de închisoare (în realitate la patru ani de închisoare, dintre care trei anulaţi printr-o amnistie) şi la interdicţia de a exercita vreo funcţie publică timp de cinci ani.

Avocaţii lui Berlusconi s-au adresat Curţii de Casaţie – plângerea a fost depusă miercuri -, iar această Curte, cea mai înaltă jurisdicţie penală în Italia urmează să se pronunţe celmai devreme la toamnă.

În cazul în care magistraţii de la Roma vor confirma condamnarea pronunţată la Milano, Il Cavaliere, intrat în politică în urmă cu 20 de ani, va fi în mod automat privat de mandatul de senator, obţinut în alegerile legislative de la sfârşitul lui februarie.

„Încearcă să mă elimine din viaţa politică, dar merg înainte”, a reacţionat Berlusconi (centru-dreapta), după care şi-a reiterat susţinerea „loială” faţă de Guvernul de coaliţie stânga-dreapta al lui Enrico Letta.

O serie de miniştri din partidul său, membri ai acestui Executiv, s-au declarat „şocaţi, intristaţi şi profund îngrijoraţi”, apreciind, într-un comunicat, că decizia Curţii Constituţionale „decretează caracterul de subordonare a politicii faţă de ordinea judiciară”.

Unul dintre oamenii săi de încredere, Maurizio Gasparri, a mers până la a spune că parlamentarii PdL ar putea părăsi în masă Parlamentul, în cazul în care lui Berluscono îi va fi interzisă ocuparea oricărei funcţii publice.

Însă declaraţiile sale au fost dezminţite de mai mulţi apropiaţi ai magnatului media.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...