Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor pentru Ungaria

Vicepreşedintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extrema dreaptă Liga, şi-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar Viktor Orban, atribuind-o în parte îngheţării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
AGERPRES - lun, 13 apr. 2026, 14:58
Italia - Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor pentru Ungaria

„I-am trimis un mesaj lui Orban pentru că este o persoană care a făcut multe pentru poporul său, chiar cu riscul vieţii şi în mijlocul a mii de dificultăţi. Dar aceasta este democraţia şi nu poţi câştiga întotdeauna”, a declarat Salvini la postul de televiziune „Telelombardia”.

Politicianul italian s-a deplasat la Budapesta pentru a se implica în campania prim-ministrului ultranaţionalist, aliatul său în Europa în cadrul grupului „Patrioţilor”, alături de spaniolii de la Vox şi de francezii din „Rassemblement national”, formaţiunea de extrema dreaptă a Marinei Le Pen, scrie Agerpres.

În opinia sa, înfrângerea lui Orban după 16 ani, cât s-a aflat la putere, se datorează „unui context internaţional complicat, marcat de două războaie în desfăşurare”, dar şi faptului că Bruxellesul blocase fonduri în valoare de miliarde de euro pentru Ungaria din cauza îngrijorării legate de corupţia din cadrul guvernului de la Budapesta şi de atacurile acestuia la adresa statului de drept.

„Lui Orban i-au fost îngheţate 20 de miliarde de euro la Bruxelles pentru că nu a permis migranţilor să intre în Ungaria. Este clar că situaţia economică era complexă pentru că el, fiind un om de cuvânt, spusese ‘nu’. L-a costat victoria”, a afirmat el.

Salvini i-a urat „mult succes” „celui care a câştigat”, fără a menţiona numele învingătorului şi viitorului prim-ministru, conservatorul Peter Magyar.

„Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”, a replicat el.

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a cărei partener de coaliţie este Salvini, l-a felicitat duminică seară pe Peter Magyar pentru ictorie pe care a calificat-o drept „clară”.

Dar s-a referit şi la Orban ca la un „prieten”, având în vedere binecunoscuta lor prietenie de mulţi ani, deşi „Fraţii Italiei” de extremă dreapta ai lui Meloni nu s-au alăturat grupării „Patrioţii pentru Europa” ai lui Orban şi Salvini, al treilea ca mărime în Parlamentul European.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...