Italia: Premierul Renzi a anunţat că-şi va prezenta demisia luni, în urma eşecului referendumului

Economica.net
05 12. 2016
24e11377d35cd920e12403306824f0ec3446ad600196fedf77c52d850eb17a73_10835700

Într-o declaraţie făcută de la sediul guvernului, Renzi a admis că ‘Nu’ a câştigat la referendum de o manieră clară şi şi-a asumat responsabilitatea înfrângerii.

‘Experienţa mea de şef al guvernului se opreşte aici’, a declarat Renzi, după înfrângerea sa la referendumul privind reforma constituţională, precizând că va depune demisia, luni, la finalul unui consiliu de miniştri, transmite AFP.

‘Am vrut să tai scaune, dar nu am reuşit. Scaunul care cade este cel al meu’, a arătat premierul italian.

În timpul apariţiei sale, Matteo Renzi, cu o mie de zile în fruntea executivului de la Roma, a fost acompaniat de soţia sa, Agnese Lantini, căreia i-a mulţumit pentru ‘răbdarea’ din timpul mandatului său de premier.

Renzi şi-a legat continuitatea la putere de aprobarea reformei sale constituţionale, o reformă cheie pentru el, dar care a fost respinsă la referendumul de duminică din Italia.

După numărarea a circa jumătate din voturile exprimate la referendum, 59,6% s-au pronunţat contra reformei, faţă de 40,4 în favoarea acesteia, relevă EFE.

Invocând crizele politice frecvente care au marcat scena politică italiană în ultimele decenii, premierul de centru-stânga a cerut o reformă a sistemului politic prin care s-ar fi sporit puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, pe probleme precum mediul, transportul şi energia.

Reforma viza şi renunţarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcţiei legislative în cazul Senatului, urmând totodată să fie redus numărul de parlamentari.