Italia reiterează că nu se poate alătura „Consiliului pentru Pace” al lui Trump

Ministrul de externe italian, Antonio Tajani, a exclus definitiv participarea la "Consiliul pentru Pace" al preşedintelui american Donald Trump din cauza unor probleme constituţionale "insurmontabile", informează sâmbătă AFP, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 07 feb. 2026, 21:08
Italia reiterează că nu se poate alătura

Acest „Consiliu pentru Pace” a fost iniţial conceput pentru a supraveghea armistiţiul în Gaza şi reconstrucţia enclavei palestiniene, dar s-a transformat într-un organism menit să acţioneze pentru rezolvarea conflictelor la nivel mondial.

Or, Constituţia italiană nu permite ţării să se alăture unei organizaţii conduse de un singur lider.

„Nu putem participa la Consiliul pentru Pace deoarece există o limitare constituţională. Suntem însă dispuşi să discutăm iniţiative de pace şi suntem gata să ne aducem contribuţia în Gaza, inclusiv prin instruirea poliţiei”, a declarat Tajani.

El s-a referit la „un obstacol insurmontabil din punct de vedere juridic” după întâlnirea cu vicepreşedintele american JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina.

În urmă cu două săptămâni, prim-ministrul ultraconservator al Italiei, Giorgia Meloni, declarase că, în „configuraţia actuală”, acest consiliu „ridică în mod obiectiv probleme, în special de natură constituţională”.

Şi alţi aliaţi ai SUA, între care Franţa şi Regatul Unit, şi-au exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la acest „Consiliu pentru Pace”.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...