Italienii de la UniCredit și-au extins în India și China căutările pentru a găsi un cumpărător pentru filiala din Rusia

Grupul bancar italian UniCredit SpA a extins dincolo de investitorii locali căutările pentru găsirea unui cumpărător pentru afacerea sa din Rusia, accelerându-şi eforturile de a ieşi de pe această piaţă, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 iun. 2022, 20:46
Italienii de la UniCredit și-au extins în India și China căutările pentru a găsi un cumpărător pentru filiala din Rusia

UniCredit a discutat cu licitatorii locali, dar escaladarea sancţiunilor occidentale a afectat aceste eforturi, determinând extinderea căutărilor în ţări cum ar fi China şi India, unde cumpărătorii ar fi deschişi la chilipiruri, susţin sursele.

Luni, acţiunile UniCredit înregistrau la Bursa de la Milano un avans de peste 2%.

Luna trecută, directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a afirmat că Rusia, unde UniCredit deţine a 14-a mare bancă a ţării, nu mai reprezintă o problemă pentru creditorul italian, după ce în primul trimestru a pus deoparte bani pentru acoperirea potenţialelor pierderi.

UniCredit, care are aproximativ 4.000 de angajaţi şi 1.500 de clienţi de tip corporate în Rusia, a decis să deprecieze valoarea operaţiunilor sale din Rusia cu aproape două miliarde de euro în primul trimestru al acestui an.

În 11 aprilie, Societe Generale a anunţat că a ajuns la un acord privind vânzarea participaţiei sale majoritare la banca rusească Rosbank, precum şi la subsidiarele acesteia de asigurări, un acord care marchează ieşirea Societe Generale de pe piaţa din Rusia după invadarea Ucrainei.

Grupul bancar francez a precizat că a semnat un acord privind transferul pachetului său de 99% din acţiunile Rosbank către fondul de investiţii Interros Capital, o firmă rusă care are legături cu oligarhul Vladimir Potanin, care este, de altfel, şi fostul acţionar majoritar de la Rosbank.

În mai, Potanin declara pentru agenţia rusă de presă Interfax că a refuzat propunerea de a achiziţiona şi subsidiara rusă a UniCredit.

Creditorul italian caută şi pe alte pieţe, deşi rămâne posibilă şi o tranzacţie în Rusia, adaugă sursele.

Un purtător de cuvânt al UniCredit nu a dorit să comenteze informaţia.

Investitorii din China, India sau Turcia, ţări care nu susţin sancţiunile contra Rusiei, ar putea fi interesate de active ale căror preţuri au scăzut după ieşirea firmelor occidentale, în urma războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...