Iulian Stanciu anunţă exitul din eMAG. „Îmi doresc să avem poate 10 eMAG-uri în 10 ani”

Iulian Stanciu anunță vânzarea participației deținute în cadrul grupului eMAG către Prosus, la 17 ani de la preluarea companiei și la 14 ani de la semnarea parteneriatului cu Naspers (Prosus). Tranzacția deschide o noua etapă pentru Iulian Stanciu și marchează trecerea de la antreprenor la investitor.
Economica.net - J, 11 iun. 2026, 10:29
Iulian Stanciu anunţă exitul din eMAG.

În noua etapă, Iulian Stanciu va accelera investițiile în companii și proiecte care pot crea valoare adăugată în România și se va implica în dezvoltarea antreprenoriatului, cu focus pe acces la capital, mentorat, know-how și conectarea companiilor locale la piețe mai mari. Noua direcție este o evoluție a investițiilor realizate de Iulian Stanciu până în prezent atât direct, cât și prin intermediul fondurilor și platformelor locale și regionale, care sunt parte din ecosistemul antreprenorial românesc și susțin antreprenorii locali prin facilitarea accesului la capital privat. Sectoarele de interes viitoare sunt cele strategice precum energie, servicii medicale, industrie, tehnologie, pe lângă susținerea continuă a antreprenoriatului, sectorului financiar și a fondurilor de investiții.

Dacă până acum am fost jucător, adică antreprenor, acum merg către antrenor, adică investitor. Îmi doresc să ajut companii și antreprenori să crească, să avem poate 10 eMAG-uri în 10 ani, în diverse domenii. România nu duce lipsă de talent, de antreprenori. Însă ducem lipsă de equity, de capital de risc. Voi pune banii la treabă, înapoi în economie”, a spus Iulian Stanciu.

eMAG își va continua dezvoltarea și planurile extinse de investiții, cu 1,2 miliarde de lei bugetați doar în acest an fiscal pentru tehnologie, logistică și servicii financiare, cu sprijinul Prosus. Potențialul de creștere ecommerce la nivel regional este în continuare semnificativ, cu rate de creștere de până la trei ori în următorii ani, raportat la rata de penetrare actuală de 11-12% din total retail, iar tehnologia, inteligența artificială, logistica și serviciile financiare vor face experiența de cumpărare mai simplă, mai eficientă și mai accesibilă.

„Iulian a transformat eMAG în principalul ecosistem de comerț online din regiune. A extins business-ul în retail, logistică și servicii financiare – o dovadă a viziunii sale antreprenoriale, a implicării și a energiei sale. În numele Prosus, doresc să îi mulțumesc lui Iulian pentru contribuția sa remarcabilă de-a lungul atâtor ani. Suntem mândri de ceea ce am realizat împreună și îi dorim mult succes în următoarea etapă. Ne menținem angajamentul de a colabora strâns cu echipa eMAG și să contribuim, prin AI și logistică de top, la creșterea lor ca lider regional,” a declarat Fabricio Bloisi, CEO Prosus.

Te-ar mai putea interesa și
Cea mai mare gaură pentru bugetul României, dosarul Pfizer – Nazare anunţă că guvernul caută o soluţie mai bună decât plata integrală imediată
Cea mai mare gaură pentru bugetul României, dosarul Pfizer – Nazare anunţă că guvernul caută o soluţie mai bună ...
România încearcă să reducă impactul asupra bugetului de stat al obligaţiei de plată de aproximativ 680 de milioane de euro către Pfizer, după pierderea unui proces privind achiziţia de......
Iranul anunţă că va transforma Orientul Mijlociu într-un „iad” pentru SUA
Iranul anunţă că va transforma Orientul Mijlociu într-un „iad” pentru SUA
Iranul va transforma Orientul Mijlociu într-un iad pentru Statele Unite ale Americii, a declarat joi comandantul Forţelor ...
PREMIERĂ – SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei Saudite şi Rusiei
PREMIERĂ – SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei ...
Statele Unite au devenit cel mai mare exportator mondial de petrol, răsturnând o ordine care durează de mai multe decenii, ...
Primul „trilionar” din istorie. Listarea SpaceX îl va face pe Elon Musk să aibă o avere de peste 1.000 de miliarde de dolari, cât 3,8 miliarde de oameni la un loc
Primul „trilionar” din istorie. Listarea SpaceX îl va face pe Elon Musk să aibă o avere de peste 1.000 de ...
Magnatul Elon Musk va fi mai bogat decât 46% dintre locuitorii lumii la un loc, aproximativ 3,8 miliarde de oameni, odată ...