Iulius Group a încasat în nouă luni 46,6 mil. euro din mall-urile Iulius şi complexul Palas Iaşi

Economica.net
13 11. 2013
iulius__mall_clluj_05747400

Cifra de afaceri totală înregistrată în intervalul ianuarie – septembrie 2013 de cele patru Iulius Mall (Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceva) a fost de 34,5 milioane euro, tendinţa fiind de creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când rezultatul a fost de 33,99 milioane euro, arată datele transmise MEDIAFAX de către companie.

Ansamblul Palas Iaşi a consemnat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 9,54 milioane de euro pentru zona de retail, nivel care se încadrează în estimările prognozate de companie. Întregul proiect din centrul oraşului a implicat o investiţie de 265 de milioane de euro şi cuprinde pe lângă mall şi locuinţe, birouri şi spaţii de agrement.

„Pentru anul 2013, estimăm o cifră de afaceri totală pe grup (patru Iulius Mall şi Palas Iaşi) de aproximativ 62 milioane de euro. În reţeaua Iulius Mall, în medie, gradul de ocupare este de aproximativ 95%. Palas Mall are, în prezent, un grad de ocupare de 97%. De la începutul anului, în reţeaua de mall-uri Iulius s-au deschis magazine precum Tommy Hilfiger, Calzedonia, Carpisa, Springfield, CCC, BSB, Nissa, MET, Timeout, MAC, Deichmann, Seroussi, Benvenuti, IPB, Yves Rocher, Madame Lucie, Eponge, Evolio, Chic Ville, Sabrini şi Nomasvello”, au declarat reprezentanţii Iulius Group.

Anul trecut, Iulius Group a raportat încasări de 55,6 milioane euro din mall-urile Iulius şi complexul Palas Iaşi.