Iunie 2022, noul termen pentru finalizarea centralei Iernut? Guvernul prelungește cu un an termenul până la care se pot lua banii din PNI

Guvernul prelungește din nou termenul până la care Romgaz poate lua banii din Planul Național de Investiții (PNI), pentru centrala pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, din care se finanțează parțial centrala, potrivit unui proiect de act notmativ elaborat de Ministerul Energiei.
Mihai Nicuţ - lun, 17 mai 2021, 12:56
Iunie 2022, noul termen pentru finalizarea centralei Iernut? Guvernul prelungește cu un an termenul până la care se pot lua banii din PNI

Perioada de implementare a celor două proiecte care trebuie finalizate cu bani din Planul Național de Investiții, reabilitarea unui grup pe cărbune de la termocentrala Ișalnița și, mai ales, finalizarea de către Romgaz a centralei pe gaze în ciclu combinat de la Iernut, urmează să fie extinsă până la jumătatea anului 2022, potrivit unui proiect de act normativ initiat de Ministerul Energiei.

“Investiţiile finanţate nerambursabil trebuie puse în funcţiune până cel mai târziu la data de 30.06.2022. Procesele-verbale de recepţie a punerii în funcţiune, pentru investiţiile din Planul naţional de investiţii, trebuie să conţină referiri privind realizarea indicatorilor tehnici de performanţă”, se arată în proiectul de act normativ.

Romgaz trebuie să primească din PNI 321 de milioane de lei, bani nerambursabili, pentru finanțarea parțială a construcției centralei.

În nota de fundamentare se mai arată și de ce Romgaz nu poate termina centrala de la Iernut până la finalul lunii următoare, și acesta fiind un termen amânat, de fapt. Cităm:

“SNGN Romgaz S.A. se află în  imposibilitate de a finaliza centrala cu ciclu combinat de la Iernut la termenul prevăzut de legislația incidentă și de Contractual de finanțare nr. 4/2017, respectiv 30.06.2021. din cauze neimputabile SNGN Romgaz S.A. și anume:

            Pandemia de COVID-19 declarată de către Organizația Mondială a Sănătății începând cu luna martie 2020, a generat instituirea stării de urgență și a apoi a stării de alertă, situație în care România se regăsește și în prezent. Efectele măsurilor restrictive impuse de legislația națională, de tipul limitării circulației persoanelor, limitarea capacităților de cazare, limitarea circulației la frontieră, limitarea transporturilor de mărfuri neesențiale, etc. au avut un impact semnificativ asupra ritmului de execuție a lucrărilor de investiții, fiind afectate resursa umană, resursele materiale și transporturile de utilaje necesare pe șantier;

            Blocajul apărut în contractul EPC de realizare a centralei de la Iernut generat, între altele, de discuțiile asupra ajustării prețului contractului EPC și de dificultățile financiare ale celor doi asociați, Duro Felguera S.A. și Romelectro S.A., implicați în realizarea investiției de la Iernut,  blocaj ce nu a putut fi soluționat cu toate eforturile susținute ale părților. Ca urmare, forţa de muncă din şantier s-a demobilizat continuu pe tot parcursul anului 2020 iar în prezent se înregistrează o încetare aproape totală a activității pe șantier.

Luând în condiderare toate cele menționate mai sus precum și prevederile art. 23 din Decizia Comisiei C(2012)8776 final, care precizează că: acordarea de certificate cu titlu gratuit beneficiarilor planificați presupune renunțarea la resurse de stat care ar fi revenit statului român în cazul în care certificatele ar fi fost scoase la licitație, precum și faptul că finanțarea din PNI a celor două investiții în curs de realizare va crește gradul de îndeplinire a obiectivelor Mecanismului Articolul 10c și eficientizează utilizarea fondurilor colectate, rezultă că este oportună și necesară prelungirea perioadei de implementare a Programului National de Investiții până la 31.12.2022”.

Se reziliază sau nu contractul? 

Centrala de la Iernut, cu o capacitate de 430 MW, ar fi, după finalizare, a doua investiţie greenfield în generarea clasică de energie electrică din România de după căderea comunismului, după centrala în ciclu combinat a Petrom, de 860 MW. Proiectul are o valoare de 268 de milioane de euro și a fost atribuit de Romgaz consorțiului Romelectro-Duro Felguera. Inițial, centrala ar fi trebuit finalizată la începutul anului 2020.

După întîrzieri repetate, Romgaz a anunțat în acest an că reziliază contractul cu firmele Romelectro și Duro Felguera, cele care construiesc centrala, dar au anunțat, în repetate rânduri, că suspendă rezilierea.

Detalii, în acest text:

Romgaz amână pentru a treia oară rezilierea contractului pentru proiectul centralei de la Iernut

Te-ar mai putea interesa și
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă în proiect imobiliar
Nou turn de 20 de etaje în polul corporatiștilor. Ultima bucată din fosta fabrică de televizoare Electronica se transformă ...
Ultima bucată din fosta fabrică Electronica, de pe platforma Pipera, se va transforma în proiect imobiliar. Familia Creștin pregătește autorizarea unui teren pentru construcția unei clădiri......
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Produs nou la eMAG, vândut de un gigant european. RCA de la cea mai nouă companie intrată în România
Anytime, companie parte a grupului grec Interamerican, controlat la rândul său de gigantul olandez Achmea, a debutat pe ...
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Franța dezaprobă participarea unui reprezentant al Comisiei Europene la Consiliul pentru Pace a lui Trump
Comisia Europeană "nu ar fi trebuit niciodată" să asiste la prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat de preşedintele ...
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl a deschis astăzi magazin nou în Rădăuți
Lidl își continuă dezvoltarea strategică în România și deschide joi, 19 februarie, un nou magazin în municipiul Rădăuți, ...