J.R. Ewing a lăsat alcoolul şi a trecut pe vegetale

Celebrul actor din Dallas, care a avut în trecut probleme mari cu ficatul, făcând şi un transplant, suferă acum de cancer şi a anunţat că a trecut pe regim vegetarian.
sanziana.stancu - mie, 11 ian. 2012, 21:45

Boala l-a determinat pe Larry Hagman să-şi schimbe modul de viaţă.

„Primul lucru pe care l-am făcut când am aflat că am cancer a fost să devin vegetarian. Beau sucuri de legume proaspete care nu sunt prea bune la gust, însă cred că mă ajută să lupt împotriva bolii. Am slăbit peste 11 kg, dar mă simt bine şi mă aştept ca medicii să-mi spună că situaţia este bună. Fac sport în fiecare dimineaţă, ridic mici greutăţi pentru musculatura braţelor”, a declarat Larry Hagman pentru Mail on Sunday.

Regimul se pare că îl ajută. „Am terminat tratamentul şi medicii sunt încântaţi de progresele pe care le-am făcut. Sper într-o evoluţie bună. Vreau să mă vindec de cancer şi cred că m-am ajutat mult schimbându-mi radical regimul de viaţă”, a mai spus JR, dezvăluind că fosta lui soţie din film, Sue Ellen, interpretată de actriţa Linda Grey, l-a ajutat foarte mult. Ea  l-a convins să se îngrijească de alimentaţie, „purificându-şi corpul şi hrănindu-se corect'”, iarLarry nu mai pune gura pe alcool, dar nici pe carne, pe care a exclus-o total din alimentaţia sa de când a aflat că are cancer.

Te-ar mai putea interesa și
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor mai pregătite destinații pentru outsourcing bazat pe inteligență......
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...