Jaf la Muzeul Luvru – Prejudiciul a fost evaluat la 88 de milioane de euro, potrivit procurorilor francezi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/muzeul-luvru.jpg)
„Prejudiciul a fost estimat de curatoarea de la Luvru la 88 de milioane de euro”, o sumă „extrem de spectaculoasă”, dar care „nu are nimic în comun sau comparabil cu prejudiciul istoric”, a adăugat procuroarea franceză pentru postul RTL, precizând că răufăcătorii „nu vor câştiga” această sumă „dacă vor avea ideea foarte proastă de a topi acele bijuterii”.
„Probabil putem spera că ei se vor gândi la asta şi că nu vor distruge aceste bijuterii fără motiv”, a adăugat procuroarea franceză.
Magistratul a declarat că aşteaptă „cu interes să afle dacă, potrivit jargonului poliţienesc”, amprentele găsite „se vor potrivi sau nu”. „Amprentele sunt în curs de a fi analizate”, a dezvăluit ea.
Laure Beccuau a confirmat numărul de „patru persoane identificate ca fiind prezente la faţa locului”, deschizând totuşi posibilitatea ca „în jurul lor” să se fi aflat totodată „o întreagă serie de echipe” care „i-au ajutat pe hoţi să comită furtul”.
Întrebată despre existenţa unor eventuale complicităţi interne în cadrul celui mai vizitat muzeu din lume, doamna Beccuau a spus că nu poate să răspundă „prin da sau prin nu” în acest stadiu al anchetei.
Ea a indicat, de asemenea, că platforma de lucru aeriană utilizată pentru comiterea furtului a fost obţinută de infractori printr-o „pseudo-închiriere în timpul unei presupuse mutări”.
„Când unul dintre angajaţii companiei a ajuns la locul mutării, a fost confruntat de doi bărbaţi care l-au ameninţat, dar care nu au folosit nicio violenţă împotriva sa”, a adăugat doamna Beccuau, referindu-se la o plângere depusă.
Potrivit acesteia, pe lângă magistraţii de la Jurisdicţia Specializată Interregională (Jirs) din cadrul Parchetului din Paris, care conduc anchetele, „în jur de o sută” de anchetatori sunt mobilizaţi la Paris în acest dosar.
Situat în centrul Parisului, Muzeul Luvru a fost jefuit duminică, iar autorităţile franceze se află de atunci în căutarea celor patru infractori care au furat opt „bijuterii din Coroana Franţei” în timpul unui jaf spectaculos, care a ridicat semne de întrebare cu privire la securitatea celui mai faimos muzeu din lume.
Acest furt, ale cărui imagini au fost difuzate în întreaga lume, a stârnit o controversă politică şi a reaprins dezbaterea privind securitatea muzeelor franceze.