Janssen România îşi consolidează poziţia în domeniul neurologiei prin parteneriatul încheiat cu Biogen

Începând cu luna februarie a acestui an, Janssen România, companie farmaceutică membră a Johnson & Johnson, a preluat activităţile de distribuţie şi de promovare pentru portofoliul de medicamente al Biogen care se adresează pacienţilor cu scleroză multiplă, informează astăzi compania Janssen România. 
Economica.net - mar, 07 mart. 2017, 08:56
Janssen România îşi consolidează poziţia în domeniul neurologiei prin parteneriatul încheiat cu Biogen

Datorită acestui acord de distribuţie şi promovare, Janssen România îşi consolidează poziţia în domeniul neurologiei. Compania va facilita accesul la terapiile Biogen pentru pacienţii nou-diagnosticaţi cu scleroză multiplă, cât şi al acelora care se află în stadii avansate ale afecţiunii şi care au avut recăderi succesive în parcursul terapeutic. O parte dintre aceste medicamente sunt disponibile în regim compensat.

„Janssen îşi doreşte să ofere soluţii pentru nevoile de îngrijire a sănătăţii care nu sunt acoperite în momentul de faţă. Credem că scleroza multiplă este una dintre ele, deoarece există aproximativ 10.000 de pacienţi români care suferă de această afecţiune. Parteneriatul prezent va permite Janssen să ducă mai departe componenta de suport, odată cu extinderea impactului pozitiv pe care îl avem în această arie terapeutică. Aşadar, vom urmări să dezvoltăm parteneriate consistente cu toţi factorii implicaţi pentru a putea îmbunătăţi vieţile pacienţilor afectaţi de scleroză multiplă”, spune Christian Rodseth, managing director al Janssen România.

Înfiinţată în anul 1978, Biogen oferă tratamente inovative pacienţilor cu scleroză multiplă şi celor care suferă de hemofilie.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. În postarea cu acest mesaj apare......
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania în care au fost ucişi trei soldaţi americani
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului ...