Japonia: disputele pe tema unor insule, inflamate de aniversarea încheierii WW2

Tensiunile regionale au fost inflamate miercuri când mai mulţi activişti din China şi Coreea de Sud au profitat de aniversarea capitulării Japoniei în cel de al doilea război mondial pentru a debarca pe o serie de insule disputate, transmite AP.
Economica.net - mie, 15 aug. 2012, 16:23
Japonia: disputele pe tema unor insule, inflamate de aniversarea încheierii WW2

Grupul de activişti chinezi a călătorit cu un vas din Hong Kong până la un grup de insule controlate de Japonia dar revendicate de China şi Taiwan. Iniţial poliţia japoneză a arestat cinci militanţi chinezi debarcaţi pe o insulă din disputatul arhipelag Senkaku, în Marea Chinei Orientale, cunoscute sub denumirea Diaoyu în chineză. Ulterior paza de coastă japoneză a arestat alţi nouă activişti.

‘Vrem ca lumea să ştie că istoric acesta este teritoriul Chinei şi că populaţia chineză are dreptul de a merge să pescuiască şi să viziteze aceste insule’, a declarat purtătorul de cuvânt a activiştilor, David Ko. ‘Japonezii nu au dreptul să ne oprească’, a adăugat David Ko.

Administrate de Japonia dar revendicate de China şi Taiwan, aceste teritorii nelocuite sunt înconjurate de ape bogate în peşte, iar pe fundul mării ar putea exista importante zăcăminte de hidrocarburi.

Secretarul guvernului japonez Osamu Fujimura a declarat că atât din punct de vedere istoric cât şi din punct de vedere al dreptului internaţional Japonia deţine aceste insule şi nu există semne de întrebare cu privire la suveranitate.

Tot miercuri, un grup de activişti sud-coreeni a ajuns la un alt set de insule disputate, controlate însă de Coreea de Sud în semn de protest faţă de solicitările teritoriale ale Japoniei. Săptămâna treucută preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak a vizitat şi ele insulele disputate din Marea Japoniei, denumite Takeshima în japoneză şi Dokdo în coreeană. Vizita preşedintelui este văzută de analişti ca o încercare de a profita de sentimentele anti-japoneze înainte de alegerile care vor avea loc la finele acestui an.

15 august 1945 este data la care Japonia a capitulat în cel de al doilea război mondial. Aniversarea acestui eveniment relansează vechi dispute teritoriale precum şi memoria ocupaţiei japoneze în multe state vecine. Deşi în mod obişnuit Japonia îşi cere scuze pentru acţiunile sale din timpul războiului, politicienii niponi provoacă critici în ţările vecine atunci când vizitează templul shintoist Yasukuni, un memorial dedicat japonezilor care au murit în cel de al doilea război mondial, inclusiv criminalilor de război.

Mai mulţi parlamentari japonezi, inclusiv doi miniştri, au vizitat miercuri acest templu. În schimb, la o ceremonie organizată la Tokyo, premierul nipon Yoshihiko Noda a cerut scuze victimelor atrocităţilor japoneze şi a promis că Japonia nu va repeta aceleaşi greşeli.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara Bucureștiului, la Cluj, într-o clădire cunoscută drept Palatul Mikes,......
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, ...
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...