Japonia se gândeşte la primul nou reactor nuclear după Fukushima

Compania japoneză de utilităţi Kansai Electric Power Co. a confirmat marţi că analizează un plan referitor la construirea primului nou reactor nuclear din Japonia, după dezastrul de la Fukushima din 2011, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 23 iul. 2025, 16:20
Japonia se gândeşte la primul nou reactor nuclear după Fukushima

Kansai Electric Power va relua studiile cu privire la un posibil nou reactor la centrala nucleară Mihama din prefectura Fukui, la vest de Tokyo, a informat marţi compania regională de utilităţi într-un comunicat de presă.

Anunţul reprezintă cel mai important pas spre relansarea energiei atomice în Japonia, după catastrofa de la Fukushima, care a dus la închiderea reactoarelor nucleare. Guvernul de la Tokyo sprijină energia nucleară pentru a îndeplini preconizata creştere a cererii de electricitate ca urmare a avansului Inteligenţei Artificiale în următorul deceniu. În plus, atitudinea opiniei publice faţă de energia nucleară a devenit mai favorabilă, scrie Agerpres.

„Energia nucleară ar trebui să continue să fie utilizată în viitor. Într-o ţară precum Japonia, care nu dispune de resurse naturale, întrebarea cheie este cum putem continua să furnizăm energie, în special dacă vrem să susţinem creşterea noilor industrii”, a declarat preşedintele companiei Kansai Electric, Nozomu Mori.

Planurile firmei Kansai Electric, care au fost dezvăluite anterior în media locală, au impulsionat cotaţia acţiunilor companiei la redeschiderea burselor în ziua marţi, după o sărbătoare publică.

Chiar dacă există mai multe modele de reactoare disponibile, noul model de reactor SRZ-1200 al companiei Mitsubishi Heavy este cea mai „realistă” opţiune, a spus directorul de inginerie de la Kansai Electric, Hiroaki Kitaura, la o conferinţă de presă organizată marţi la Tokyo. Acesta a adăugat că firma va efectua studii la centrala nucleară de la Mihama pentru o posibilă înlocuire a unităţii 1 de la această centrală, care urmează să fie dezafectată. Studiile ar urma să dureze „mai mulţi ani”, a explicat Kitaura, adăugând că nu a fost decisă încă data la care vor începe studiile.

Renaşterea energiei nucleare în Japonia, după Fukushima, a fost un proces îndelungat. Mai puţin de jumătate dintre cele 33 de reactoare nucleare care sunt operaţionale în Japonia au fost repornite până acum, din cauza verificărilor şi îmbunătăţirilor cerute de organismele de reglementare, precum şi a opoziţiei comunităţilor locale.

În afara Japoniei, renaşterea energiei nucleare a început de mai mulţi ani, pe măsură ce guvernele i companiile, în special din sectorul tehnologiei, caută modalităţi prin care să îşi atingă obiectivele din domeniul energiei nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
CGMB a actualizat procedura pentru selectarea membrilor CA în opt companii municipale
Consilierii generali ai Capitalei au actualizat, joi, procedurile pentru selectarea membrilor Consiliilor de administraţie din opt companii municipale....
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului „Cartierul pentru justiţie”
Executivul a aprobat joi amendamentele convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) la ...
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională de dezinformare
Legea salarizării – CSM îl contrazice pe Dragoş Pîslaru pe modificarea coeficienţilor: O nouă modalitate instituţională ...
Legea salarizării - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că Ministerul Muncii nu a publicat nicio variantă ...
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. Urmează testele la alte 3
Hidroelectrica a pus în teste azi în regim de pompaj una din hidrocentralele reversibile de pe Olt și funcționează. ...
Hidroelectrica, împreună cu Transelectrica și DEO Oltenia, a participat astăzi, 20.08.2026,la desfășurarea unor teste ...