Japonia tropicală – Record în Tokyo şi Osaka, „manatsubi”, la sfârşit de octombrie
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/tokyo_59527800.jpg)
Agenţia utilizează termenul „manatsubi” (zi de vară) pentru a descrie zilele în care temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius, scrie Agerpres.
Miercuri, la începutul după-amiezii, temperatura indicată de termometrele din Tokyo depăşise 30 de grade, pragul care defineşte o „zi de vară”, a declarat pentru AFP Kazuhiro Shirono, responsabil pentru ştiinţa datelor în cadrul JMA.
Aceasta este cea mai târzie dată din an la care s-au înregistrat peste 30 de grade Celsius în capitala japoneză de la începutul înregistrărilor, în 1875, a precizat el pentru AFP. Recordul anterior data din 19 octombrie 2024.
Aerul cald şi umed provenit din sud a cuprins Japonia, în special regiunile situate de-a lungul coastelor de la Oceanul Pacific, conducând la temperaturi neobişnuit de ridicate pentru sfârşitul lunii octombrie.
Temperaturile au depăşit, de asemenea, 30 de grade Celsius în al doilea oraş ca mărime din ţară, Osaka, recordul anterior fiind înregistrat la 20 octombrie 1933. Măsurătorile au început în această regiune în 1883, conform JMA.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice provocate de om sporesc frecvenţa şi intensitatea episoadelor de căldură extremă la nivel mondial.
În 2025, Japonia a înregistrat cea mai caldă vară din istorie, cu o temperatură de 41,8 grade Celsius la Isesaki, la nord de Tokyo, la data de 5 august.
Serviciul japonez de meteorologie a început în acest an să folosească un nou termen, „kokushobi”, care înseamnă „zi extrem de caldă”, pentru a descrie perioadele în care temperatura depăşeşte 40 de grade Celsius, cu scopul de a atrage atenţia publicului asupra valurilor de caniculă.