JD Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin

Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, transmite AFP.
AGERPRES - S, 19 apr. 2025, 13:43
JD Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin

Delegaţia vicepreşedintelui SUA, format din câteva zeci de vehicule, a sosit la Vatican prin Via della Conciliazione cu puţin timp înainte de ora 10:00 a.m. (8:00 a.m. GMT) prin Arcul Clopotelor, intrarea rezervată vizitelor de stat, scrie Agerpres.

Nu este planificat o primire la Suveranul Pontif deoarece acesta continuă să se recupereze după ce a fost externat pe 23 martie, după 38 de zile în spitalul Gemelli pentru pneumonie bilaterală. Surprizele nu sunt însă excluse, aşa cum a fost cazul salutului pe care Papa Francisc l-a adresat Regelui şi Reginei Regatului Unit, Charles al III-lea şi Camilla, în timpul vizitei lor oficiale în Italia.

O altă oportunitate pentru un scurt salut ar putea fi duminică, când se săvârşeşte Liturghia din Duminica Paştelui, la care Vance împreună cu familia ar putea participa.

J.D. Vance a participat vineri la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului în Bazilica Sfântul Petru, la care Sfântul Părinte nu a participat. El a participat la ceremonie însoţit de soţia sa, Usha, şi de cei trei copii ai lor.

Vicepreşedintele american s-a convertit la catolicism în 2019.

Vance aparţine aripii ultraconservatoare catolice care nu îşi ascunde criticile la adresa papei Francisc şi îi împărtăşeşte opinia în privinţa migranţilor, în timp ce Vaticanul a deplâns reducerile contribuţiilor la cooperarea internaţională făcute de administraţia preşedintelui Donald Trump.

Vicepreşedintele SUA se află într-o vizită oficială în Italia până duminică şi a avut, de asemenea, vineri o întâlnire cu premierul italian Giorgia Meloni.

Te-ar mai putea interesa și
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kievul a deschis cutia Pandorei' prin atacurile sale asupra unor obiective economice ruseşti, şi......
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Până în prezent, în Europa au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus în ultimele luni, marcate de valuri ...