Jean-Claude Trichet, noul preşedinte al G30

Economica.net
22 11. 2011

După opt ani în care a condus BCE, Trichet îl va înlocui pe Jacob Frenkel, fost guvernator al Băncii centrale a Israelului, în funcţia de preşedinte şi director general al G30.

‘Este un moment cu provocări extraordinare pentru sistemul economic şi financiar global, iar G30 va continua să aducă contribuţii importante la dezbaterile politice şi la îmbunătăţirea înţelegerii căilor pentru stabilitate şi creştere economică’, a declarat Jean-Claude Trichet.

Printre membrii G30 se numără succesorul lui Trichet la conducerea BCE, italianul Mario Draghi, omologii săi de la Banca centrală a Marii Britanii, Mervyn King, Banca centrală a Canadei, Mark Carney, Banca centrală a Chinei, Zhou Xiaochuan, precum şi economişti reputaţi cum este laureatul premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman, şi fostul economist şef al FMI, Kenneth Rogoff.