Jeep a anunțat lansarea versiunii 4xe a modelului Avenger

26 02. 2024
Jeep Avenger

Jeep Avenger 4xe, se adaugă versiunii complet electrice și celei termice cu tracțiune pe puntea față adăugând un plus de capabilitate pe teren accidentat.

La baza noului Avenger 4xe se află tehnologia hibridă 4xe, un sistem inovator care asigură atât emisii reduse de CO2 cât și o experiență de conducere în toate condițiile de teren.

„Noul Jeep Avenger 4xe reprezintă un punct de cotitură pentru marcă. Cea mai recentă versiune a modelului nostru de succes reunește compactitatea și versatilitatea unui Avenger cu performanța sistemului de tracțiune integrală. Rezultatul este o capacitate de neegalat pentru o experiență de condus mai dinamică. Noul Avenger 4xe vine să completeze oferta mărcii Jeep de SUV-uri 4×4 pe toate segmentele”, consideră Eric Laforge, directorul mărcii Jeep în Europa.

În acest context, Jeep Avenger primește un upgrade semnificativ odată cu integrarea sistemului de tracțiune integrală 4xe. Valorificând puterea electrificării, noul Avenger 4xe oferă o tracțiune și performanțe off-road lăudabile. Deplasarea vehiculului este susținută de un motor termic de 136 CP (100 Kw) cuplat cu două motoare electrice de 21 kW fiecare, capabile să pună în mișcare ambele punți și să asigure un cuplu disponibil de 1.900 Nm la roțile din spate. Datorită tehnologiei „power looping”, noul Avenger 4xe garantează tracțiunea integrală indiferent de starea de încărcare a bateriei, oferind o experiență de condus sigură pe cele mai dificile terenuri.

Sistemul Mild Hybrid de 48V al modelului Avenger permite conducerea în modul complet electric la viteze reduse, datorită combinației dintre transmisia automată cu dublu ambreiaj e-DCS6 cu șase trepte și motorul electric integrat.

Gama Avenger reprezintă o dovadă a angajamentului mărcii Jeep de a oferi clienților libertatea de a alege, facilitând și încurajând accesul la vehiculele electrificate și asigurându-se că fiecare călătorie este perfectă. Oferind o gamă variată de opțiuni de motorizări, două transmisii (automată și manuală) și două tracțiuni: cu tracțiune față și tracțiune integrală, Avenger se potrivește nevoilor și preferințelor oricărui conducător auto. Fie că optează pentru tehnologia avansată BEV, pentru sistemul electrificat Mild-hybrid de 48V sau pentru cel tradițional pe benzină, conducătorii auto își pot personaliza propriul Avenger pentru a se conforma cu valorile și cerințele lor de condus.

Combinarea tehnologiei mild-hybrid de 48V cu sistemul de tracțiune integrală la modelul Avenger 4xe arată intenția mărcii Jeep de a oferi o experiență de condus 4×4 sustenabilă, rămânând în același timp accesibilă clienților din Europa.

Jeep Avenger 4xe va putea fi comandat de la sfârșitul anului 2024. Deocamdată nu există detalii despre lista de prețuri a variantei 4xe, însă, pentru cei care nu au răîbdare până în toaman lui 2024, merită menționat că versiunea termică (1.2 100 CP MT6 FWD) are un preț de bază în România de 22.500 euro, cea mild-hybrid (1.2 MHEV 100 CP AT6 FWD) de 25.000 euro, iar cea complet electrică (BEV 156 CP) de 39.700 euro.