Jeffrey Franks: Pensiile şi salariile ar putea creşte cu 3-4% în a doua parte a anului 2012

Pensiile şi salariile din România ar putea avea o creştere modestă, în a doua parte a anului 2012, de 3-4%, dacă situaţia economică o va permite, a declarat, duminică, la un post privat de televiziune, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks.
Economica.net - D, 13 nov. 2011, 09:18

‘Nu am luat în considerare scăderi de pensii şi salarii în 2012. Strategia Guvernului este de a le menţine neschimbate, în prima parte a anului, pentru a vedea dacă este posibilă o majorare în partea a doua a anului. Vom aştepta şi vom vedea dacă se pot face creşteri sau nu. Vorbim de o creştere modestă, în linie cu inflaţia. Nu intră în discuţie o creştere importantă. Poate fi de 3 – 4%. Nu am discutat exact când’, a spus Franks, potrivit Agerpres.

De asemenea, acesta a adăugat că o creştere economică de 1% în România nu va fi suficientă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, iar o creştere mai accentuată va fi consemnată după trecerea crizei de la nivel european.

Anul viitor nu va fi aşa cum am anticipat, pentru că România va resimţi problemele cu care se confruntă economia europeană. De la o creştere de 3,5% am coborât la una de 2%. Sunt riscuri, dacă se vor transfera efectele negative de la nivel european. Pentru 2012 avem o creştere modestă dar pozitivă. Facem scenarii pozitive şi negative. Sunt situaţii în Europa care ar putea provoca o creştere mai mică, mai ales dacă este o dublă recesiune. Asta ar scădea perspectivele României. 1% creştere nu este suficient pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Creşterea va veni după trecerea crizei de la nivel european’, a afirmat Jeffrey Franks.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va propune în programul de guvernare o comasare voluntară a comunelor, preluând astfel modelul implementat de Republica Moldova....
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte probabilă (AEI)
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte ...
România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, ...
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China riscă o nouă escaladare după ce Ministerul Comerțului de la ...
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierile miniştrilor ...