Jens Stoltenberg: NATO nu se va implica în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile anexate de Rusia (Video)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea ''ilegală şi ilegitimă'' de către Rusia a patru regiuni din Ucraina şi a avertizat Moscova să nu folosească arme nucleare în acest conflict, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 30 sept. 2022, 21:33
Jens Stoltenberg: NATO nu se va implica în conflict, dar va sprijini Ucraina să recupereze teritoriile anexate de Rusia (Video)

”Ucraina are dreptul să recupereze cu forţa aceste teritorii acum ocupate şi noi o vom sprijini să continue eliberarea acestor teritorii”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Aceste regiuni sunt Ucraina, la fel cum Crimeea (anexată în 2014 de Moscova) este Ucraina”, a spus el. ”Aliaţii nu vor recunoaşte niciodată aceste teritorii ca făcând parte din Rusia”.

”Monitorizăm îndeaproape ceea ce face Rusia (…) şi i-am transmis foarte clar Rusiei că vor exista consecinţe grave dacă armele nucleare vor fi folosite împotriva Ucrainei”, a avertizat el.

Jens Stoltenberg a rămas evaziv atunci când a fost întrebat despre cererea de „aderare accelerată” a Ucrainei la NATO, anunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”Fiecare democraţie din Europa are dreptul de a solicita aderarea la NATO şi am spus din nou şi din nou că uşa rămâne deschisă”, a spus el. Dar o decizie privind aderarea trebuie să fie aprobată „în unanimitate” de toate cele 30 de ţări membre, a spus secretarul general.

El a subliniat, de asemenea, refuzul Alianţei Atlantice de a se implica direct în conflictul dintre Ucraina şi Rusia.

De asemenea, a dat asigurări că aliaţii îşi vor apăra infrastructura strategică după sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică, în apele internaţionale din largul insulei daneze Bornholm.

Jens Stoltenberg îl va primi sâmbătă, la sediul NATO din Bruxelles, pe premierul danez Mette Frederiksen.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Decizie radicală în Grecia: Noi reguli drastice cu privire la plaje și hoteluri
Guvernul din Grecia plafonează dimensiunea hotelurilor și interzice construcțiile la mai puțin de 25 de metri de mare pentru a opri turismul de masă în zonele aglomerate....
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Unde merg miliardele de euro în turismul din Grecia? Hotelurile și vilele de închiriat generează cifre record
Investițiile în turismul din Grecia se mențin la un nivel uriaș comparativ cu cel din România. Conform INSETE, investițiile ...
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Incendiu în Capitală! Un restaurant și trei magazine au ars pe șoseaua Colentina. Locatari evacuați
Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață pe șoseaua Colentina din București. Un restaurant și trei spații ...
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră în Liban
Escaladare a ostilităților în Orientul Mijlociu! Armata israeliană a trecut râul Litani și extinde ofensiva terestră ...
Armata israeliană a trecut râul Litani și își extinde operațiunea terestră din Liban. Benjamin Netanyahu anunță ...