Jianu, CNIPMMR: PNRR nu a adus niciun progres pentru mediul de afaceri. Din contră, alocările au scăzut

 Acest faimos Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a dus niciun progres, dimpotrivă, a adus o scădere a alocărilor pentru mediul de afaceri, de la 3,8 miliarde de euro, în prima versiune, la 2,28 de miliarde de euro, în versiunea aprobată în Guvern, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri online, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 13:06
Jianu, CNIPMMR: PNRR nu a adus niciun progres pentru mediul de afaceri. Din contră, alocările au scăzut

„Economia a fost, totuşi, încetinită, pentru că suntem într-o perioadă de pandemie profundă. O perioadă care agravează inegalităţile între ţările care îşi permit să investească, între ţările Euro şi non-Euro, dar şi în interiorul ţărilor. Sunt sectoare întregi, cum e şi sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, extrem de afectate. Categorii sociale extrem de afectate. Mă uitam pe nişte date la nivel european, unde rata şomajului a crescut cu aproape 2%, adică patru milioane de oameni sunt în şomaj. De aici, de la aceste realităţi trebuie să plecăm în ceea ce înseamnă redresarea şi rezilienţa. Ajungem la acest faimos PNRR (Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.) care, în opinia noastră, nu a dus niciun progres, din contră: la 3,8 miliarde de euro cât erau alocate în prima variantă pentru mediul de afaceri, în această ultimă variantă aprobată prin Memorandumul din Guvern şi care pleacă spre Comisia Europeană pentru negocieri, mediul de afaceri are 2,28 de miliarde. Într-o variantă intermediară dată de Guvern erau 2,4 miliarde…”, a afirmat Jianu.

Potrivit reprezentantului IMM-urilor, la momentul actual, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, are probleme de comunicare cu mediul de afaceri şi evită să aibă o întâlnire pentru a discuta problemele care „sunt atât de grave şi atât de stringente”.

„Am avut discuţii şi cu ministrul Fondurilor Europene, iar Guvernul actual susţine foarte mult aceste instrumente financiare. Foarte bune, de lăudat, dacă vorbim despre acel program de Fond de investiţii, dacă vorbim despre Banca de Dezvoltare, însă structura economiei nu este pe de-a întregul aplecată către aceste instrumente financiare. În momentul în care ai trei din zece IMM-uri bancabile, ce faci cu restul de şapte? Nu noi avem probleme de comunicare, ci domnul ministru (Claudiu Năsui, ministrul Economiei, n.r.) are probleme de comunicare cu mediul de afaceri şi cu IMM-urile. Evită să aibă această întâlnire. Noi ne-am arătat această disponibilitate de a ne întâlni exact când doreşte dânsul, numai să ne comunice. Problemele sunt atât de grave şi atât de stringente, încât orice zi de întârziere înseamnă de fapt consecinţe asupra economiei. Uitaţi-vă la această Măsură 3, despre care nimeni nu mai ştie nimic. E o nebuloasă totală, dacă se închide, dacă se redeschide. Aceste tipuri de măsuri sunt extrem de necesare, pentru că atunci când cumperi echipamente, utilaje, te reinventezi, în această perioadă e o gură de oxigen extrem de necesară. Or, toată această situaţie în care se evită răspunsuri, în care nu se asumă public nişte chestiuni, duc la consecinţe asupra economiei, nu asupra spaţiului politic”, a subliniat preşedintele CNIPMMR.

Acesta s-a arătat „optimist moderat” în privinţa relansării şi creşterii economiei, în contextul în care „consumul scade, IMM-urile spun că nu vor creşte salariile şi că acest an este unul al supravieţuirii”.

„Nu aş fi atât de optimist în ceea ce înseamnă acest an şi această teribilă relansare şi creştere economică, pentru că noi simţim de la firul ierbii şi vedem ce spun întreprinzătorii. În momentul în care consumul scade, IMM-urile spun că nu vor creşte salariile pentru nu au efectiv de unde şi că acest an este unul al supravieţuirii nu aş fi atât de optimist. Sigur, că suntem nevoiţi să fim, mai ales cei care comunicăm în spaţiul public, dar să fim optimişti moderat.

DC News Media Group organizează, vineri, dezbaterea online cu tema „Upgrade România: Investiţiile, „Colacul de salvare” al economiei ?”.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...