Jianu, CNIPMMR: Şapte din 10 întreprinzători din România se autofinanţează

România are nevoie de o sofisticare a instrumentelor financiare, iar la ora actuală, pe plan local, şapte din 10 întreprinzători se autofinanţează, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Florin Jianu, reprezentant al Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) şi fost ministru pentru Mediul de Afaceri.
Economica.net - vin, 30 iun. 2017, 09:37
Jianu, CNIPMMR: Şapte din 10 întreprinzători din România se autofinanţează

‘În domeniul IMM-urilor, statisticile sunt bazate pe Carta Albă a IMM-urilor din 2016. Pe 14 iulie 2017, vom lansa o nouă ediţie a acestei Carte. Datele statistice din cea mai nouă Cartă arată că 7 din 10 întreprinzători se autofinanţează. Fondurile europene şi fondurile naţionale de finanţare sunt mai puţin atractive pentru mai puţin de 4% dintre cei 3 din 10, care au mai rămas. Principalele bariere în ceea ce înseamnă instrumentele financiare şi de creditare în general îl reprezintă costurile şi lipsa de garanţii. În egală măsură, nevoile de finanţare pe care le au întreprinzătorii se referă la capitalul de dezvoltare, dezvoltarea de noi produse şi la investiţia în echipamente şi noi tehnologii. Pornind de la aceste date statistice, cred că această construcţie a fondurilor şi a instrumentelor financiare e extrem de importantă în acest eco-sistem de afaceri. Cred că România are nevoie de un grad de sofisticare a instrumentelor de finanţare. Nu mai putem merge strict pe zona creditării sau pe zona granturilor naţionale sau europene. Au apărut noi forme de economie, precum întreprinderile sociale’, a spus Jianu.

Potrivit oficialului, România are nevoie de instrumente financiare valide care să fie puse în practică.

‘Din felul în care am văzut construcţia instrumentelor financiare, ele sunt diverse şi acoperă o paletă mare de nevoi, de la Start-Up-uri până în zona întreprinderilor medii şi a întreprinderi mari, dar şi a întreprinderilor sociale. România are nevoie de instrumente financiare valide care să fie puse în practică. Dacă avem aproape 590 de milioane de euro care, la rândul lor, creează de mai mult de trei ori credite, subvenţii, ş.a.m.d’, a menţionat Florin Jianu.

Consiliul Naţional al IMM-urilor în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi cu sprijinul BCR, organizează, vineri conferinţa ‘Finanţări pentru IMM-uri şi întreprinderi sociale prin programele operaţionale’.

Conferinţa are ca scop prezentarea instrumentelor financiare alocate IMM-urilor şi întreprinderilor sociale prin programele operaţionale şi identificarea mecanismelor de valorificare a acestora, axându-se asupra următoarelor tematici: prezentarea instrumentelor financiare dedicate IMM-urilor, prezentarea instrumentului FEIS, bune practici în valorificarea oportunităţilor de finanţare europene, propuneri şi recomandări de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene şi prezentarea Programul Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri (POIMM).

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ţinte militare iraniene, bombardamente despre care afirmă că "au diminuat......
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în lucru
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) detaliază miercuri stadiul lucrărilor la secțiunea ...
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor alimentate cu combustibili fosili
CCR a validat o excepție de la o directivă UE prin care se permite finanțarea cu fonduri publice a instalării cazanelor ...
Curtea Constituţională a României a validat miercuri o dispoziţie legală adoptată în Parlament prin care se permite ...