Jianu, patronat IMM-uri: Plafonarea preţului la energie la iarnă e singura soluţie, altfel toate preţurile vor exploda

Singura soluţie a Guvernului este să plafoneze preţul la energie până la primăvară, altfel preţurile produselor şi serviciilor vor exploda, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu.
AGERPRES - mie, 08 sept. 2021, 10:25
Jianu, patronat IMM-uri: Plafonarea preţului la energie la iarnă e singura soluţie, altfel toate preţurile vor exploda

„Preţurile la energie trebuie plafonate, cel puţin pentru o perioadă de timp, până trece iarna, cel puţin 6 luni de zile, e una din soluţii. Plafonarea preţurilor, şi pentru clienţii casnici şi pentru industriali. Sau Guvernul să ia alte măsuri care să nu ducă la aceste scumpiri: scăderea TVA, supra-impozitarea profiturilor companiilor din energie, deşi acestea nu vor avea impact, preţurile tot vor creşte pentru populaţie. Plafonezi preţurile, asta e singura soluţie să trecem (iarna, n.r.) şi din primăvară (Guvernul, n.r.) să reuşească să regândească lucrurile”, a afirmat Florin Jianu, la finalul unei conferinţe de presă.

Preşedintele organizaţiei patronale a IMM-urilor a atras atenţia că multe întreprinderi mici şi mijlocii au fost nevoite deja să majoreze preţurile la servicii, deoarece fie li s-au mărit şi lor facturile la utilităţi, fie aşteaptă scumpiri.

„Sunt şi măsuri pe termen mediu şi lung, care înseamnă investiţii în capacităţi de producţie, în principal investiţii publice, dar şi investiţii private, care au rămas neterminate de companiile statului. (…) Apoi, gazul din Marea Neagră. Altă măsură sunt fondurile europene, care înseamnă scheme de susţinere pentru independenţa energetică a întreprinderilor mici şi mijlocii, investiţii în infrastructură şi aşa mai departe. Dar singura soluţie pe care noi o vedem în acest moment este plafonarea preţului, altfel va exploda totul. Noi deja am început să primim diverse scrisori, inclusiv eu acasă, scrisori în care se anunţă mărirea taxei la şcoala nu ştiu care, şi altele, pentru că li s-au mărit facturile şi urmează şi pentru ei scumpiri”, a precizat Florin Jianu, pentru AGERPRES.

Liderul Consiliului Naţional al IMM-urilor a subliniat că, potrivit unui sondaj intern la care au participat, între 17 august şi 3 septembrie, 760 de conducători de IMM-uri, 97,9% dintre respondenţi au menţionat că scumpirile din ultima perioadă le-au crescut costurile pentru serviciile sau produsele proprii.

„Toată lumea are problema creşterii preţurilor (la energie, n.r.). Impactul va fi şi asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, şi asupra angajaţilor. Şi la companii au crescut costurile în prezent. 97,9% dintre antreprenori au spus că au costuri suplimentare, în principal din cauza energiei”, a menţionat Florin Jianu.

În cadrul conferinţei de presă, preşedintele CNIPMMR a arătat că marile companii din energie speculează momentul liberalizării pieţei de energie.

„Noi (CNIPMMR, n.r.) avem foarte multe soluţii în ceea ce înseamnă scumpirile pe energie: foarte multe state ale Uniunii Europene, intuind ce va însemna scumpirea pe energie, şi-au negociat diverse lucruri. Spre exemplu, Ungaria a introdus o suprataxă de 90% pe profitul pe care îl fac companiile energetice, pentru că acestea speculează acum liberalizarea pieţei, şi Ungaria a zis că 90% din profitul pe care aceste companii îl fac în plus trebuie să meargă la stat. Scazi TV-ul, plafonezi preţurile – s-a mai întâmplat acest lucru, şi spui ‘intrăm în iarnă, românii şi IMM-urile nu au posibilitatea (să-şi plătească facturile la energie, n.r.)’. Şi IMM-urile intră la fel de bine în categoria consumatorilor vulnerabili. Şi ele nu au capacitatea nici să negocieze, nici să plătească în plus, nici să se reprezinte extraordinar în relaţia cu monopolul din energie”, a declarat Florin Jianu.

Liderul organizaţiei patronale a IMM-urilor s-a întrebat dacă nu cumva Guvernului îi convine scumpirea energiei, în contextul în care 80% din producătorii de energie sunt companii de stat.

„În contextul în care 80% din companiile care evoluează pe piaţa energiei sunt companii de stat, iar statul nu intervine cu absolut nimic, ba mai mult, nici nu le ajută să investească, le ia 90% din profit, nu cumva statului îi convin aceste scumpiri? Că el va spune ‘stai aşa, că eu iau mai mult profit de la companiile respective’. Şi aşa mai departe: inflaţia, nu cumva convine? Şi la fel toate celelalte. (…) Statul de fapt vrea să acopere o neimplicare în scumpirile legate de energie prin mărirea salariului minim pe economie. Au mutat atenţia publică de la aceste scumpiri, spunând ‘hai să mărim salariile, de ce nu măresc IMM-urile salariile în România?’. Nu s-au preocupat absolut deloc de ceea ce înseamnă scumpirile din energie”, a încheiat Florin Jianu.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...