Jinga: 20.360 de persoane au fost vaccinate anti-COVID, în cadrul maratonului de la Bucureşti

Rectorul UMF "Carol Davila", Viorel Jinga, a anunţat, luni, că 20.360 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în cadrul maratonului de la Bucureşti.
AGERPRES - lun, 10 mai 2021, 11:45
Jinga: 20.360 de persoane au fost vaccinate anti-COVID, în cadrul maratonului de la Bucureşti

„În 7 mai, s-au vaccinat 1.223 de persoane la Biblioteca Naţională şi 1.962 la Sala Palatului. În 8 mai, 2.772 la Bibliotecă şi 4.743 la Sala Palatului, în 9 mai, 3.479 la Bibliotecă şi 5.674 Sala Palatului. Azi noapte, 236 la Bibliotecă şi 271 la Sala Palatului. În total, 20.360 de persoane vaccinate, cu mult spunem noi peste aşteptările unora. Noi nu ne-am propus de la început o cifră, ne-am propus să fie cât mai mulţi vaccinaţi. Sigur că dacă ar fi fost şi mai puţini eu spun că era tot un succes al acestei acţiuni”, a afirmat Jinga, într-o conferinţă de presă.

La maratonul de vaccinare anti-COVID de la Bucureşti au participat 1.349 de voluntari.

Potrivit rectorului UMF „Carol Davila”, reacţiile adverse înregistrate au fost puţine. „Reacţiile secundare au fost foarte puţine. (…) Au fost nouă lipotimii, adică nouă hipotensiuni, 10 hipertensiuni, trei greaţă, două cazuri de cefalee şi 10 cazuri de ameţeli. Au fost efecte adverse foarte puţine, unele dintre ele fiind datorate, de fapt, emoţiilor”, a explicat Viorel Jinga.

El a precizat că în studioul de la Sala Palatului s-a răspuns la foarte multe întrebări ale persoanelor care doreau să se vaccineze anti-COVID şi aveau temeri.

„Vom continua şi această activitate de informare. (…) Această acţiune nu s-a făcut doar de către universitate, s-a făcut în colaborare şi poate este prima dată când am avut alături UMF, Colegiul Medicilor din Bucureşti, Ordinul Asistenţilor, Societatea Rezidenţilor şi Asociaţia Studenţilor de Medicină Bucureşti. (….) RA APPS ne-a asigurat Sala Palatului fără nicio plată evident, iar Ministerul Culturii – Biblioteca Centrală la fel fără nicio plată. Ministerul Educaţiei s-a implicat în promovare. Ministrul învăţământului, personal, domnul Sorin Cîmpeanu, a fost prezent aici, ne-a promovat şi ne-a ajutat în această activitate. Trebuie să mulţumim Primăriei Generale care, prin ASSMB, ne-a asigurat multe materiale pentru a efectua procesul de vaccinare. DSP a fost alături de noi”, a menţionat Jinga.

Conform coordonatorului centrului de vaccinare de la Sala Palatului, Mihai Craiu, au existat cazuri de asistente medicale care şi-au luat liber fără plată pentru a participa la maraton, iar medici au venit duminică seară de acasă pentru a completa echipa de imunizare.

„Mi s-a părut foarte încurajator faptul că atâţia voluntari, peste 1.300, şi-au regăsit plăcerea lucratului împreună. (…) Asistente şi-au luat liber de la serviciu fără plată ca să vină să stea noaptea cu noi sau medici care au venit de acasă duminică seară la o simplă postare a domnului rector pe grupul de cadre didactice al facultăţii”, a precizat Craiu.

El a adăugat că nu a fost înregistrat niciun incident în timpul maratonului de imunizare.

„Nu a fost niciun fel de incident şi fluxul a fost foarte bine condus. (…) Putem să reuşim ceva împreună într-o ţară cu un sistem care nu prea are vocaţia construitului împreună, ci mai degrabă aşa ca Meşterul Manole facem ceva şi cade şi acuzăm tot timpul greaua moştenire. (…) Se poate face cu aceşti tineri minunaţi – studenţi, asistente medicale, medici rezidenţi, este foarte posibil să ducem efortul acesta de vaccinare care ar trebui să fie şi mai intens dacă dorim să atingem acea cifră dătătoare de speranţă undeva în mijlocul verii, de zece milioane. (…) Românii au arătat că ei cred mai degrabă în ştiinţă decât în pseudo-ştiinţă şi că speră să îşi primească viaţa înapoi şi nu stau speriaţi de tot felul de ipoteze halucinante lansate de persoane care nu doresc altceva decât să producă frică. Nu cred că mesajul care va scoate şi România şi lumea din pandemie este unul al aşteptării cu depresie şi cu frică, ci unul de acţiune şi optimism”, a subliniat medicul.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, Cătălina Poiană, a evidenţiat, la rândul său, solidaritatea pe care a arătat-o corpul medical în cele trei zile ale maratonului.

„Au fost trei zile de efort, au fost trei zile de muncă şi nesomn, dar care au demonstrat că, dacă vrem cu adevărat un lucru, el poate fi realizat şi că nimic nu poate fi mai puternic decât munca în echipă. Solidaritatea pe care corpul medical a dovedit-o în aceste zile este una fără precedent de la începutul acestei pandemii şi cred că am reuşit să vă insuflăm şi dumneavoastră presei aceeaşi idee de solidaritate. Au fost trei zile în care toţi am vorbit aceeaşi voce şi am insuflat o încredere deosebită persoanelor care au venit într-un număr atât de important să se vaccineze”, a afirmat Poiană.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a subliniat că maratonul de vaccinare anti-COVID de la Bucureşti a fost „cea mai amplă” acţiune de voluntariat în care a fost implicat personalul medical.

„Aş spune că este cea mai amplă acţiune de voluntariat la care personalul medical a fost implicat. Şi a fost implicat cu succes. (…) Dacă în prima parte a maratonului oamenii care au venit au fost din cei care nu acceptau ideea de programare fie din motive tehnice, fie din motive birocratice, în ultima parte a maratonului am întâlnit oameni care şi-au învins frica”, a precizat Mahler.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...