JLL: Anul 2016 va aduce nume noi de investitori pe piaţa imobiliară

Cinci investitori au realizat aproape 80% din volumul total al tranzacţiilor înregistrat anul trecut în România. Dezvoltatorii CTP, GLL, P3, NEPI și Globalworth au cumpărat anul trecut proprietăţi în valoare de peste 500 de milioane de euro, din totalul de 650 de milioane de euro consemnat la nivelul întregii piețe, arată un studiu al companiei de consultanţă imobiliară JLL. 
Andrada Ghira - lun, 01 feb. 2016, 09:31
JLL: Anul 2016 va aduce nume noi de investitori pe piaţa imobiliară

„Companiile CTP, GLL și P3 au realizat cele mai mari volume de investiții anul trecut, în condițiile în care în 2013 și 2014, NEPI și Globalworth au fost cei mai activi. Diversificarea investitorilor prezenți pe piața locală va continua și în acest an, astfel că vom vedea cumpărători noi pe toate segmentele de piață. JLL negociază o serie de tranzacții care ar putea să fie încheiate în lunile următoare și care au șanse mari să atragă nume noi de investitori”, a declarat Silviana Badea, Head of Capital Markets, Associate Director, JLL Romania.

Tranzacţiile cu proprietăţile din Bucureşti au reprezentat 80% din totalul volumului tranzacţionat în 2015.

Volumele tranzacționate au fost dominate de achizițiile de spații industriale (41%), un maxim istoric pentru această piață, urmate de birouri (38%).

Compania CTP, fondată în Olanda, a fost cea mai activă anul trecut şi a cumărat şase proprietăți industriale în România, tranzacții totalizând peste 130 milioane de euro. Cele mai mari tranzacții realizate în 2015 pe piața industrială a fost preluarea de către P3 a parcului industrial Europolis Park de la CA Immo și achiziția Bucharest West de către CTP de la Portland Trust.

După o absență de şase ani a fondurilor germane instituționale, GLL a cumpărat anul trecut Floreasca Park și Victoria Center, pentru un total de aproape 130 milioane de euro. O altă achiziţie importantă pe piaţa spaţiilor de birouri a fost realizată de Globalworth, care a cumpărat a doua clădire construită de suedezii de la Skanska pe piaţa locală. 

Singura tranzacție mare pe piața de retail a fost realizată de NEPI, prin preluarea Iris Titan de la compania scoțiană Aberdeen.

JLL a fost implicat în 57% din volumul total al tranzacțiilor imobiliare cu proprietăți comerciale înregistrat în România în 2015 și în peste 70% din volumul tranzacțiilor în care au fost implicați consultanți.

În ceea ce privește randamentele investiționale, pe piața de birouri și retail s-au situat la 7,5%, în timp ce pe segmentul industrial acestea sunt de 9,00%.

„Randamentele s-au comprimat cu 25-75 puncte de bază (0,25-0,75 puncte procentuale) în 2015, dar pentru prima parte a anului 2016 nu ne așteptăm ca scăderea să continue în același ritm în contextul în care, deși condițiile de finanțare s-au îmbunătățit în România față de anii trecuți, dobânzile sunt cu 2 puncte procentuale peste cele din Cehia sau Polonia. Din această cauză investitorii care se uită la piața locală sunt cu precădere cei care dispun de bani propii sau cei care au capacitate să se finanțeze la nivel regional”, a declarat Andrei Vacaru, Capital Markets, JLL Romania.

Previziunile privind tranzacțiile imobiliare sunt pozitive pentru anul 2016 având în vedere atât proiecțiile de creștere economică, cât și disponibilitatea pe piață a produselor de calitate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Marco Rubio dă asigurări că politica SUA față de Taiwan nu s-a schimbat după vizita lui Trump în China
Secretarul de stat american Marco Rubio a negat marţi că politica Statelor Unite faţă de Taiwan s-ar fi schimbat în urma recentei vizite efectuate în China de preşedintele Donald Trump,......
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 266 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, în timp ce rulajul ...
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, intră în vigoare și în România Directiva Europeană MiCA, primul act legislativ din lume care reglementează ...
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant ...