Johann Pleininger, OMV: Decizia finală de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră va fi luată în trimestrul I din 2022

O decizie finală de investiţii cu privire la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră urmează să fie adoptată în primul trimestru din 2022, a declarat joi directorul de upstream de la grupul OMV, Johann Pleininger, informează S&P Global Platts.
Economica.net - J, 04 feb. 2021, 11:57
Johann Pleininger, OMV: Decizia finală de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră va fi luată în trimestrul I din 2022

Grupul austriac OMV, prin subsidiara OMV Petrom, şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Zăcământul a fost descoperit în 2012, însă dezvoltarea sa a fost amânată de mai multe ori, după ce România a implementat modificări legislative considerate nefavorabile de către dezvoltatori.

Autorităţile române au promis să modifice legislaţia offshore cu o nouă propunere aşteptată în primul trimestru.

„Decizia finală de investiţii va fi luată în primul trimestru din 2022. Aceasta înseamnă că Legea offshore va trebui adoptată de Guvernul român în prima jumătate a lui 2021”, a spus Johann Pleininger, la o conferinţă de presă prilejuită de publicarea rezultatelor pe anul 2021.

Pleininger a adăugat că producţia de gaze la zăcământul Neptun este aşteptată să demareze undeva la finele lui 2025.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei Dan Drăgan declara în luna noiembrie a anului trecut că noua Lege offshore va fi una deplin transparentă.

„Obiectivul este să eliminăm mai multe bariere şi să deblocăm investiţii importante în Marea Neagră”, a spus Dan Drăgan la acea dată.

Secretarul de stat a adăugat că noi companii sunt interesate să efectueze lucrări de explorare offshore în România şi de asemenea că gazele din Marea Neagră vor fi exportate, în regiune după finalizarea primei faze a gazoductului BRUA.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...