Județ din România, obligat să anuleze licitație de 1,3 miliarde de lei pentru construirea unui centuri, din cauza contestațiilor
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/03/Baia-Mare-airport-10-724x420.jpg)
Cu o valoare estimată a lucrărilor de 1,3 miliarde de lei, licitația lansată de CJ Maramureș a fost anulată în data de 22 iunie, potrivit datelor din SEAP. Motivul anulării: „conform Deciziei CNSC nr. 1881/C2/1617, 1638, 1640, 1654, 1708 din 10.06.2026, înregistrată la CJMM cu nr. 13319 din 18.06.2026, prin care au fost admise contestațiile formulate și s-a dispus anularea procedurii”.
În data de 10 iunie, CNSC a admis contestațiile formulate de OYL COMPANY HOLDING AG SRL, STRABAG SRL, TQM MANAGEMENT SRL, ITINERA S.p.A. și MEGASTROY 2015 LTD, în contradictoriu cu JUDEȚUL MARAMUREȘ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ), în calitate de autoritate contractantă, și a dispus anularea procedurii.
De asemenea, prin decizia CNSC, CJ Maramureș este obligat a plata cheltuielilor de judecată către contestatorul TQM MANAGEMENT SRL, în sumă de 10195,17 lei, se mai arată în decizia CNSC din 10 iunie.
CJ Maramureș lansase în februarie licitație pentru cele două sectoare din Centura Baia Mare.
Realizarea obiectivului privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru „VARIANTA DE OCOLIRE BAIA MARE – Sector 1 și Sector 2” a fost selectat pentru finanțare în cadrul Programului Transport (P.T. 2021-2027), se mai arăta în anunțul de licitație.