Jumătate din clienții ING Bank cu credite ipotecare rambursează împrumuturile parțial și anticipat

Peste jumătate din clienții care au accesat un credit ipotecar la ING Bank efectuează rambursări anticipate 100% online, direct în Home’Bank. În medie, prin rambursări anticipate, aceștia reușesc să își reducă la jumătate perioada creditului ipotecar, de la o durată contractuală de 25-30 de ani la o durată efectivă de 12-14 ani. În total, 98% dintre rambursările anticipate ale creditului ipotecar la ING se realizează direct în Home’Bank, arată un comunicat de presă al băncii.  
Gabriela Ţinteanu - mar, 27 mai 2025, 11:02
Jumătate din clienții ING Bank cu credite ipotecare rambursează împrumuturile parțial și anticipat

Rambursarea anticipată 100% online la ING este gratuită și se poate efectua în orice moment, de oriunde. Clienții pot alege în aplicația bancară varianta preferată: cu reducerea valorii lunare de plată sau cu păstrarea ei la fel, dar cu reducerea duratei rămase a creditului.

„Clienții își doresc un proces instant digital nu doar la momentul accesării creditelor, ci și pentru administrarea lor ulterioară, adică pentru rambursare, închidere sau solicitări punctuale. Așadar, în HomeBank oferim nu doar preaprobarea financiară a creditului ipotecar 100% online, ci și operațiuni bancare necesare în timpul creditului. Peste jumătate din clienții noștri care au deja un credit ipotecar ING fac rambursări anticipate în aplicația bancară de oriunde, la orice oră din zi sau din noapte. Simplitatea acestei operațiuni în Home’Bank a dus la ponderea impresionantă de 98% de rambursări anticipate efectuate integral în mediul digital”, spune Iulia Rusu, Manager strategie în cadrul departamentului de credite pentru persoane fizice, ING Bank România.

60% dintre clienții ING care iau un credit ipotecar sunt căsătoriți sau aplică cu un co-debitor

Vârsta medie la care aceștia contractează un credit ipotecar este de 36 de ani. Doar 4 din 10 clienți își cumpară singuri casa (39,5%). Restul de 60,5% sunt fie căsătoriți, fie aplică cu un co-debitor.
Totodată, 45% dintre clienții care au accesat un credit ipotecar au declarat ca mai au un alt imobil sau au mai avut un alt imobil în trecut.Clienții ING preferă o perioadă de rate fixe cât mai lungă, ce le oferă predictibilitate financiară pe mai mulți ani, timp în care pot sa ramburseze anticipat din credit și chiar să îl inchidă de tot.

„Acest comportament a fost accentuat de contextul macroeconomic marcat de volatilitatea ratelor de piață (ROBOR/ IRCC) din ultimii ani, dar și de ofertele cu dobândă fixă ce oferă în prezent rate lunare la acordarea creditului mai accesibile față de rata lunară de plată în varianta dobânzii variabile.
De aceea, oferim în continuare, una dintre cele mai lungi perioade cu dobândă fixă din piață, adică o durată de 5 ani”, a completat Iulia Rusu, Manager Strategie în cadrul Departamentului de credite pentru persoane fizice, ING Bank România.

Timpul mediu pentru achiziționarea unei locuințe în România este de aproximativ 8,5 ani, cel mai mic din Uniunea Europeană 

„Creșterile de venituri în termeni reali din ultima perioadă mențin România în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește accesibilitatea cumpărării unei locuințe. Numai în 2024, salariul mediu net a crescut cu 13,3%, peste rata medie a inflației de 5,6%, iar timpul mediu pentru achiziționarea unei locuințe de 55 mp este de aproximativ 8,5 ani în Bucuresti, vizibil mai scăzut față de Budapesta sau Praga (16 ani și 18 ani, respectiv). Pe de altă parte, componenta mai ridicată de risc a țării, concomitent cu nevoia constantă de intrări de capitaluri, poate face ca dobânzile sa fluctueze mai pronunțat, ceea ce contribuie ca rambursările fixe și predictibile să fie luate în considerare de mulți români”, spune Ștefan Posea, economist, ING Bank România.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...