Jumătate din teritoriul Cubei este afectat de o pană de curent electric

Aproape jumătate din teritoriul Cubei era afectat luni de o întrerupere de curent din cauza unei defecţiuni a reţelei, a anunţat compania naţională de electricitate (UNE), la aproape cinci luni după o pană generală care a scufundat ţara în întuneric, scrie AFP.
AGERPRES - mar, 14 feb. 2023, 08:41
Jumătate din teritoriul Cubei este afectat de o pană de curent electric

„O defecţiune a reţelei de 220 kV (kilovolţi)” dintre oraşele Santi Spiritus (centru) şi Nuevitas „a provocat deconectarea totală a sistemului electric în zona central-estică” a ţării, potrivit unui comunicat al Uniunii naţionale a electricităţii (UNE).

Sunt afectate şapte din cele 15 provincii ale ţării, potrivit textului.

Din 2022, Cuba suferă de o scădere a producţiei de energie electrică din cauza stării proaste a celor opt centrale electrice ale sale, regulat în pană sau închise pentru operaţiuni de întreţinere.

Pe 27 septembrie, după ce uraganul Ian a trecut peste vestul ţării, întreaga insulă a fost afectată de o întrerupere masivă de curent, lăsând 11,1 milioane de cubanezi în întuneric.

Autorităţile cubaneze au recunoscut că, în prima jumătate a lui octombrie 2022, producţia de energie electrică din ţară a scăzut la „niveluri nemaivăzute până acum, la 37,9%” din capacitatea totală a ţării.

Pe lângă cele opt termocentrale, ţara are opt vase-generatoare închiriate de la o companie turcă, precum şi câteva unităţi de producţie de energie solară şi eoliană.

Dificultăţile întâmpinate în revenirea energiei electrice au condus, la începutul lui octombrie, la manifestaţii neobişnuite de nemulţumire în mai multe cartiere din Havana.

Întreruperea curentului a fost, de asemenea, unul din motivele manifestaţiilor fără precedent care au zguduit insula în iulie 2021, reaminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...