Juncker despre Brexit: Următoarea fază a negocierilor ar trebui să înceapă cât mai curând posibil

Economica.net
15 12. 2017
brexit_111111113456543_05884100

Liderii ţărilor membre trebuie să decidă dacă Londra a făcut ‘progrese suficiente’ în clarificarea a trei aspecte esenţiale ale Brexitului – ‘factura divorţului’ dintre Marea Britanie şi UE, frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit. O evaluare pozitivă se traduce prin unda verde dată trecerii imediate la faza a doua a negocierilor cu Londra, aşa cum a recomandat Comisia Europeană în 8 decembrie.

”Apoi vom începe cât mai curând posibil negocierile privind relaţiile viitoare”, a spus Juncker, avertizând că ”faza a doua a negocierilor este mult mai dificilă decât prima, care a fost foarte grea”.

Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celorlalte 27 de state ale Uniunii, a apreciat că s-au înregistrat ‘progrese suficiente’ cu privire la termenii ‘divorţului’ de Marea Britanie.

UE a cerut deja Marii Britanii să precizeze clar în următoarele săptămâni ce fel de relaţie doreşte să aibă cu blocul comunitar după Brexit.

”Primul pas cu adevărat mare pentru Marea Britanie este de a spune foarte clar ce doreşte”, a afirmat premierul maltez Joseph Muscat.

Theresa May, care nu ia parte la discuţiile de vineri ale liderilor statelor UE, a primit aplauze joi seară din partea liderilor celorlalte 27 de ţări membre. ”Unii dintre noi, printre care şi eu, am considerat că ea a făcut eforturi mari şi acest lucru trebuie să fie recunoscut”, a explicat Jean-Claude Juncker.