Juncker: Troica a transmis un raport pozitiv pentru Grecia. Noua tranşă nu va fi aprobată luni

Economica.net
12 11. 2012
jean_claude_juncker2_preview_74334100

Raportul, transmis în noaptea de duminică spre luni de Troica creditorilor (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional), este o precondiţie ca Grecia să primească următoarea tranşă, de 31,5 miliarde de euro, din împrumuturile externe.

„Raportul este fundamental pozitiv, pentru că grecii chiar s-au ţinut de cuvânt”, a declarat Juncker, citat de agenţia de presă DPA.

Raportul vine după ce parlamentul elen a aprobat duminică seara bugetul pentru anul următor, la numai câteva zile după adoptarea unor măsuri de austeritate pentru următorii doi ani.

Pentru anul următor, bugetul prevede reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe cu un impact total de 9,5 miliarde de euro.

În pofida raportului pozitiv, Eurogroup nu va lua la reuniunea de luni o decizie asupra următoarei tranşe de ajutor financiar, a declarat Juncker, întrucât rămân deschise mai multe probleme, inclusiv dacă va fi acordată Atenei o prelungire de doi ani la perioada în care trebuie să-şi aducă îndatorarea sub control.

„Vom discuta situaţia azi (luni, n.r.), dar nu putem ajunge la o decizie finală”, a spus Juncker, adăugând că trebuie consultate parlamentele naţionale ale statelor din zona euro.

Ministrul de Finanţe elen, Yiannis Stournaras, a declarat, luni, că Grecia nu se aşteaptă decât la o „declaraţie politică” de susţinere în urma reuniunii Eurogroup.

Creditorii internaţionali vor ca Atena să-şi reducă îndatorarea la 120% din PIB până în 2020. Ultimele date ale Comisiei Europene arată că îndatorarea Atenei urmează să crească la aproape 190% din PIB până în 2014.

Grecia are de plătit datorii de circa 5 miliarde de euro vineri. Oficiali europeni au declarat că ţara nu va intra în încetare de plăţi din cauza întârzierii tranşei.