Jurnaliștii Agenției Naționale de Presă AGERPRES se pregătesc de greva foamei deoarece de la 1 iulie le vor scădea salariile cu circa 50%, în urma unor interpretări a Legii Salarizării

De la 1 iulie, din cauza unor interpretări controversate ale Legii Salarizării, reporterii, redactorii, fotoreporterii, corespondenții speciali și videojurnaliștii din AGERPRES riscă diminuări salariale cu până la 50%, arată un comunicat emis de Mediasind. Ei cer guvernului să intervină pentru a rezolva această anomalie.
Gabriela Ţinteanu - J, 29 iun. 2023, 14:43
Jurnaliștii Agenției Naționale de Presă AGERPRES se pregătesc de greva foamei deoarece de la 1 iulie le vor scădea salariile cu circa 50%, în urma unor interpretări a Legii Salarizării

”Federația FAIR-MediaSind, organizație reprezentativă din Cultură și Mass-Media, susține eforturile membrului afiliat – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind privind rezolvarea de către Guvernul României a situației extrem de grave în care se află personalul de specialitate din cea mai mare agenție de presă a statului român, cu o vechime de  134 de ani de activitate neîntreruptă, Agenția Națională de Presă AGERPRES”, arată un comunicat de presă emis de federația sindicală.

În urma unor interpretări controversate de către inspectorii Curții de Conturi ale prevederilor Legii salarizării Unitare privind încadrarea personalului de specialitate în diferite anexe salariale, de la 1 iulie 2023 reporterii, redactorii, fotoreporterii, corespondenții speciali și videojurnaliștii din AGERPRES riscă diminuări salariale cu până la 50%!

”Reducerile salariale sunt și mai dramatice în condițiile în care veniturile angajaților AGERPRES sunt cele mai mici din mass-media și se suprapun pe o inflație galopantă și pe creșteri ale prețurilor la alimente, energie, combustibili, utilități etc”, arată comunicatul.

Această măsură ar urma să se aplice doar jurnaliștilor, nu și membrilor Consiliului Director, angajaților din compartimentele Juridic, Resurse Umane, Financiar, Marketing, Tehnic-Administrativ, Imprimare etc., ceea ce va genera discriminări evidente între lucrătorii AGERPRES, în condițiile în care salariații acestor structuri vor avea un venit mult mai mare decât al unui redactor de teren!

”Având în vedere că principalul obiect de activitate al AGERPRES este cel de realizare și difuzare de conținut jurnalistic, organizația reprezentativă din AGERPRES, Sindicatul Român al Jurnaliștilor Mediasind – Filiala MediaSind AGERPRES, în baza Adunării Generale a organizației, a transmis în data de 3 mai 2023, de Ziua Mondială a Presei, un proiect de modificare a Legii AGERPRES pentru rezolvarea situației în care se află colegii din această instituție. (amănunte aici:- De Ziua Presei, MediaSind cere guvernanților să recunoască jurnaliștilor statutul de “lucrători esențiali!”)”, precizează comunicatul.

Liderii Coaliției guvernamentale au primit atunci Expunerea de motive și Proiectul de OUG de modificare a Legii nr.19/2003, document prin care se susține ca salarizarea personalului AGERPRES să fie făcută în aceleași condiții juridice ca și ale colegilor din Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, precum și alte prevederi care conferă și confirmă AGERPRES calitatea de serviciu public de interes național.

”Mai mult, precizăm că soluția propusă de MediaSind AGERPRES nu implică fonduri financiare suplimentare. Soluția propusă este ca salarizarea să se facă la fel ca în cazul Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune, în baza negocierii Contractului Colectiv de Muncă, în limita bugetului alocat.

Zilele trecute, constatând lipsa unui răspuns din partea Guvernului, SRJ MediaSind a cerut implicarea ministrului Muncii, Marius Constantin Budăi, în urgentarea adoptării OUG, având în vedere că se apropie data scadenței. În consecință, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, sprijinită de organizațiile la care este afiliată cu drepturi depline – Confederația CNSLR-Frăția, Federația Internațională a Jurnaliștilor, Federația Europeană a Jurnaliștilor, Federația Internațională a Muzicienilor, Federația Internațională a Actorilor și UNI Global Union –  cere Guvernului României să intervină de urgență, având în vedere faptul că mai mulți colegi corespondenți și de la sediul central și-au anunțat  intenția de a intra în greva foamei în fața Palatului Victoria și Palatului Cotroceni”, arată comunicatul sindicatului jurnaliștilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...