Justiția americană a decis că Trump poate fi judecat într-un proces civil pentru implicarea sa în asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021

Fostul preşedinte republican al Statelor Unite, Donald Trump, poate fi judecat într-un proces civil pentru asaltul susţinătorilor săi asupra sediului Capitoliului din 6 ianuarie 2021, a decis vineri justiţia federală americană, transmite France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 01 dec. 2023, 19:48
Justiția americană a decis că Trump poate fi judecat într-un proces civil pentru implicarea sa în asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021

Această decizie a unei Curţi de Apel din Washington, care mai poate fi totuşi atacată cu încă un recurs, urmează unei plângeri în civil formulate de către doi poliţişti care se aflau în clădirea Congresului în timpul asaltului şi de către un grup de aproximativ zece congresmeni membri ai Partidului Democrat. Aceştia din urmă îl acuză pe fostul preşedinte republican că şi-a instigat susţinătorii să atace Capitoliul pentru a nu permite transferul puterii către democratul Joe Biden, câştigătorul alegerilor.

Trump era încă preşedinte la acea dată şi invocă prin urmare imunitatea sa prezidenţială, argument respins de instanţa care a emis hotărârea anunţată vineri.

În perioada scursă din 6 ianuarie 2021 au fost arestate peste 1.000 de persoane, dintre care 350 au fost inculpate şi au fost deja pronunţate condamnări la pedepse cu închisoarea împotriva unor membri ai unor grupuri de extremă dreapta care au pătruns atunci în clădirea Capitoliului.

Donald Trump, care este favoritul primarelor republicane pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, dar se confruntă cu mai multe dosare penale, afirmă în continuare că alegerile pe care le-a pierdut în 2020 în faţa democratului Biden au fost „furate” şi denunţă în prezent o folosire politică a justiţiei împotriva sa de către democraţi pentru a-l împiedica să candideze în 2024.

Sursa foto: Flickr


Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Ce spune Rusia despre criza energetică, petrol şi interzicerea exporturilor de motorină
Kremlinul a informat luni că situaţia de pe pieţele energetice globale se înrăutăţeşte, în special în urma instabilităţii din Orientul Mijlociu, iar interdicţia referitoare la......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 15%. Când vor fi terminate
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată București - Giurgiu au ajuns la stadiul fizic de 15%, anunță luni CFR ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău ...
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...