Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare gigantului rus Gazprom

Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta îşi va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancţiuni şi prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom şi Statul Rus, informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 oct. 2026, 16:30
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare gigantului rus Gazprom

Decizia tribunalului vine la finalul unui proces intentat de Gazprom International Projects, o companie înregistrată în Țările de Jos care face parte din grupul rus Gazprom International şi al cărei cont la ING este singurul mijloc de plată al grupului rus în Europa.

ING a informat Gazprom în luna decembrie 2023 despre intenţia sa de a înceta să îi mai ofere servicii bancare, având în vedere sancţiunile impuse de Uniunea Europeană (UE) Rusiei în urma invaziei Ucrainei din 2022. De atunci, banca olandeză a acordat mai multe prelungiri pentru ca Gazprom să îşi deschidă cont la o altă instituţie financiară, ultima până la 1 octombrie 2026. Cu toate acestea, Gazprom a susţinut că 15 bănci, atât din interiorul, cât şi din afara UE, au refuzat să-i deschidă un cont şi a avertizat că închiderea conturilor la ING îl va împiedica să îşi îndeplinească obligaţiile de plată, inclusiv obligaţiile fiscale faţă de autorităţile olandeze şi britanice, precum şi salariile şi plăţile pentru serviciile contractate.

La rândul său, ING a susţinut că, deşi filiala Gazprom International Projects nu este vizată de sancţiunile europene, legăturile sale cu o companie controlată de statul rus şi activităţile sale în sectorul energetic reprezintă riscuri care necesită o monitorizare constantă şi costisitoare. De asemenea, banca olandeză a susţinut că menţinerea unor relaţii de afaceri cu companii legate de Rusia i-ar putea afecta reputaţia şi ar putea crea percepţia că aceasta contribuie indirect la războiul Rusiei din Ucraina.

Tribunalul din Amsterdam a recunoscut că interesele ambelor părţi sunt importante şi a considerat legitimă dorinţa ING de a evita relaţiile cu entităţi legate de Rusia, dar a subliniat că Gazprom nu este sancţionat şi că nu au fost demonstrate existenţa unor riscuri de spălare a banilor.

„ING a prezentat un rezumat al tranzacţiilor din contul Gazprom, dar nu a susţinut că acesta ar conţine tranzacţii dubioase sau suspecte”, se arată în hotărârea instanţei.

De asemenea, judecătorul a considerat că Gazprom a depus suficiente eforturi pentru a găsi o altă bancă şi că şansele sale de succes sunt reduse din cauza legăturilor sale cu Rusia şi a situaţiei geopolitice.

În consecinţă, instanţa a interzis ING să pună capăt relaţiei cu Gazprom până când compania rusă nu va găsi o alternativă, deşi a avertizat că Gazprom trebuie să continue să caute o altă bancă la care să-şi deschidă cont.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Avem Guvern! Executivul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Update: Avem Guvern! Executivul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului
România are un nou guvern. După cinci luni şi jumătate de la căderea Guvernului Bolojan, avem un nou Executiv. Plenul reunit al Parlamentului a votat învestitura Guvernului Luca Niculescu....
Valul de scăderi pe burse ale companiilor din sectorul tehnologic pune sub lupă costul expansiunii AI
Valul de scăderi pe burse ale companiilor din sectorul tehnologic pune sub lupă costul expansiunii AI
Indicele Nasdaq 100, dominat de companiile din sectorul tehnologic, a scăzut cu 5,5% săptămâna trecută. CoreWeave, o ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtitei” a sosit. Începe transportul componentelor TBM pentru forarea celui mai lung tunel
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtitei” a sosit. Începe transportul componentelor TBM pentru ...
Începe transportul componentelor utilajului TBM care va fora tunelul Poiana, pe secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) a Autostrăzii ...
Ce aduc noile norme UE privind produsele bio. Sunt vizate importurile și marfa vândută vrac
Ce aduc noile norme UE privind produsele bio. Sunt vizate importurile și marfa vândută vrac
Produsele bio importate din 11 state din afara UE ale căror norme de producție sunt recunoscute ca echivalente cu standardele ...